Nouă palestinieni, ucişi într-un raid israelian în Cisiordania (Ministerul Sănătăţii palestinian)

Data publicării:
Palestinians run for cover during confrontations with Israeli forces in the occupied-West Bank city of Jenin,
Palestinienii îi acuză pe israelieni că au folosit gaze lacrimogene într-un spital unde erau copii. Foto: Profimedia

Nouă palestinieni au fost ucişi şi 16 răniţi, joi, în cursul unui raid israelian la Jenin, în nordul Cisiordaniei ocupate, a anunţat Ministerul Sănătăţii palestinian.

„Situaţia în tabăra (de refugiaţi palestinieni) de la Jenin este critică”, a spus ministrul sănătăţii, Mai al-Kaila, într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Oficialul palestinian afirmă că forţele israeliene „au tras deliberat cu grenade lacrimogene” în serviciul pediatric al unui spital, „provocând asfixia unor copii”.

În total, nouă persoane, printre care „o femeie vârstnică”, au fost ucise în raid şi alte 16 rănite, patru fiind în stare gravă, a indicat ministerul, care anunţase un prim bilanţ de patru morţi.

Potrivit Crucii Roşii, evacuarea numeroşilor răniţi este dificilă. Ministrul sănătăţii a cerut organizarea unei „reuniuni de urgenţă” a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„Ceea ce se întâmplă la Jenin şi în tabăra sa este un masacru comis de guvernul de ocupaţie israelian”, a declarat Nabil Abou Roudeina, purtător de cuvânt al preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

De partea cealaltă, armata israeliană a anunţat pe Telegram că „forţe de securitate desfăşoară o operaţiune în tabăra de refugiaţi de la Jenin” şi că „detalii vor fi furnizate ulterior”.

Decesele de joi ridică la 29 numărul palestinienilor, civili sau membri ai unor grupări armate, ucişi de la începutul anului în violenţe cu soldaţi sau civili israelieni.

Armata israeliană, care ocupă Cisiordania din 1967, întreprinde raiduri aproape zilnic în acest teritoriu palestinian, mai ales în nord, în sectoarele Jenin şi Nablus, bastioane ale unor facţiuni armate palestiniene.

Potrivit unui bilanţ alcătuit de AFP, conflictul israeliano-palestinian a făcut peste 200 de morţi palestinieni şi cel puţin 26 israelieni în 2022.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...