Rusia avertizează Statele Unite să nu atace poziţiile armatei siriene proguvernamentale. În caz contrar, americanii vor suporta consecinţele. Ministerul Apărării de la Moscova este instituţia care formulează avertismentul.
Un purtător de cuvânt precizează că Rusia şi guvernul de la Damasc au suficiente resurse pentru a bloca un astfel de atac prin doborârea avioanelor care încearcă să lovească armata lui Bashar al-Assad.
„Armata siriană este înzestrată cu sisteme eficiente de apărare antiaeriană precum S-200 BUK şi alte sisteme şi tehnică reînnoite anul trecut. În afară de acest lucru, aş dori să le reamintesc strategilor americani că apărarea spaţiului aerian este asigurată din bazele ruseşti de la Hmeymim şi Tartus de sisteme S-400 şi S-300, a căror rază de acţiune poate reprezenta o surpriză pentru orice obiect zburător neidentificat”, a spus Igor Komașenkov, purtător de cuvânt al ministerului Apărării.
Moscova a ţinut să facă aceste precizări după ce presa din Statele Unite a scris că administraţia SUA ar putea lansa atacuri contra armatei siriene.