Defilarea a fost deschisă de 750 de irlandezi membri ai Gărzii Naţionale a Statelor Unite. Au urmat membrii Batalionului 1 din corpul 69 de Infanterie al Armatei SUA. Această unitate nu a ratat nici o defilare de St. Patrick, din 1851 încoace. Irlandezii au defilat pe Strada 44, apoi pe celebrul Fifth Avenue, pe lângă Catedrala Sfântului Patrick.
„Cred că parada e importantă pentru toţii new-yorkezii. Este o perioadă în care ne strângem împreună şi spunem că toţi suntem irlandezi şi suntem fericiţi că suntem în cea mai măreaţă ţară din lume şi, aş putea adăuga, în cel mai măreţ oraş din lume. Este o sărbătoare a apartenenţei noastre la New York, la America şi, pentru unii dintre noi, la Irlanda!”, a spus Cardinalul de New York, Edward Egan.
Defilarea s-a îmcheiat la sediul Societăţii Istorice Irlandezo-Americane. La ceremonia de la New York a fost prezent și primarul orașului, Michael Bloomberg, care l-a avut oaspete chiar pe premierul Irlandei, Enda Kenny.