Nepoata unei cunoscute actrițe din SUA, ucisă în atacul armat din barul Borderline

Data publicării:
Alaina Housley, victimă în atacul din barul Borderline
Foto: Instagram

Tamera Mowry-Housley, prezentatoarea talk-show-ului „The Real” din SUA, și soțul acesteia, Adam Housley, sunt în doliu, după ce au aflat că nepoata lor se află printre cele 12 persoane ucise în atacul armat din barul Borderline din California.

Alaina Housley, victimă în atacul din barul Borderline
Foto: Instagram

„Inimile noastre sunt distruse. Tocmai am aflat că nepoata noastră, Alaina, este una dintre victimele atacului armat de azi-noapte din barul Borderline din Thousand Oaks. Alaina este o tânără incredibilă, cu tot viitorul în față, și suntem devastați că viața ei a fost curmată atât de devreme și în această manieră. Vă mulțumim tuturor pentru rugăciuni și vă cerem dreptul la viață privată în acest moment”, au spus cei doi, într-o declarație comună pentru CNN.

Cei doi au folosit Twitter și Instagram pentru a afla informații despre nepoata lor, înainte să primească teribila veste. Tamera Mowry-Housley, o foarte cunoscută actriță în anii 90, este căsătorită cu jurnalistul Adam Housley. Aceasta a început să le scrie martorilor și să îi roage să îi dea informații în privat despre Alaina.

Ca o coincidență teribilă, Adam Housley, care a lucrat pentru Fox News, obișnuia să acopere atacurile armate pentru postul de televiziune. Acesta a postat pe Instagram o poză cu nepoata lui, însoțită de comentariul: „Nepoata mea. Un suflet frumos”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Alaina Housley era studentă la Universitatea Pepperdine din Malibu, California.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri