Mutați forțat de pe un arhipelag acum 55 de ani, foști locuitori insulari se luptă ca Marea Britanie să respecte o decizie a ONU

Suveranitatea arhipelagului Chagos din Oceanul Indian încă se află într-o stare incertă, după ce Curtea Internațională de Justiție a ONU a decis, în mai 2019, că decolonizarea teritoriului controlat de Marea Britanie timp de 55 de ani nu a fost finalizată în mod legal. În prezent, una din insule este folosită drept bază militară de către SUA. Peste 1.500 de locuitori din aceste teritorii deținute de statul african Mauritius până în 1965 au fost evacuați la peste 1.000 de kilometri depărtare. Aceștia s-au confruntat cu sărăcie și discriminare iar mulți au plecat în Marea Britanie în căutarea unei vieți mai bune. ONU a sărbătorit, pe 26 iunie, 75 de ani de existență, dar votul organizației la care SUA și Marea Britanie au pus bazele nu a fost respectat de cele două state până acum.

În viziunea Marii Britanii, Arhipelagul Chagos face parte în continuare din Teritoriile Britanice din Oceanul Indian (BIOT), potrivit RFI.

Insulele au fost luate de la Mauritius în 1965, înainte ca națiunea africană să-și câștige independența față de Marea Britanie în 1968. Diego Garcia, cea mai mare dintre insulele Chagos a fost apoi închiriată de britanici Statelor Unite, pentru a fi folosită drept bază militară.

Mauritius este statul cu numărul 124 care a devenit membru ONU, în 1968.

“Națiunile Unite a permis Mauritius să facă parte din acest mare comitet de națiuni unde am putut stabili relații și schimba opinii. Mai ales principiul său de autodeterminare ne-a permis să ne expunem cererile”, a declarat ambasadorul Jagdish Koonjul, reprezentantul permanent al Mauritius la ONU.

Decolonizare nefinalizată

Pe 25 februarie 2019, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a ONU a concluzionat că “decolonizarea Mauritius nu a fost finalizată în mod legal” în 1968.

Pe 22 mai 2019, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a votat cu o majoritate covârșitoare, 116 la 6, în favoarea unei rezoluții care cere ca Marea Britanie să-și retragă, în șase luni, “administrația colonială” din Arhipelagul Chagos.

De asemenea, ONU a subliniat că locuitorii trebuie urgent relocați, Organizația îndemnând Marea Britanie “să coopereze” în acest proces.

Statele Unite ale Americii, Ungaria, Israel, Australia și Maldive au susținut Marea Britanie la vot iar 56 de țări s-au abținut, inclusiv Franța și Germania. China și Rusia, ceilalți doi membri permanenți ai Consiliului de Securitate au votat în favoarea Mauritius, precum și India. România s-a abținut la acest vot.

Marea Britanie și SUA s-au opus vehement deciziei luate atât de Curte cât și de către Adunare, spunând că “nu sunt forurile adecvate” pentru a rezolva ceea ce în viziunea lor este pur și simplu “o chestiune bilaterală dintre două state”.

Mauritius: Marea Britanie este un ocupant colonial ilegal

Marea Britanie nu a părăsit Arhipelagul Chagos până în noiembrie 2019, precum a decis ONU.

Consilierul juridic pentru Mauritius la CIJ, Philippe Sands, a scris că aceasta reprezintă “un răspuns care o plasează în compania statelor ce sfidează acordurile internaționale, precum Africa de Sud în era apartheid-ului, când, în 1971, a sfidat o opinie similară dată de Curtea Internațională privind statutul Namibiei”.

Între timp, insula adună sprijin global pentru cauza sa. Uniunea Africană și Mișcarea de Nealiniere susțin Mauritius în problema insulelor Chagos. Aceeași poziție a avut-o și Papa Francisc, atunci când a vizitat insula în septembrie, anul trecut, potrivit RFI.

30 de parlamentari britanici - inclusiv laburiști, membri ai Partidului Național Scoțian, liberali democrați – au semnat, pe 19 iunie, o scrisoare prin care cer premierului Boris Johnson să “acționeze imediat în sensul decizie CIJ”.

„Suntem îngrijorați că există un risc ca refuzul guvernului de a reda suveranitatea Insulelor Chagos să submineze credibilitatea țării noastre în astfel de situații pe scena mondială”, au notat parlamentarii.

În februarie 2020, ONU a publicat o hartă actualizată a lumii în care Arhipelagul Chagos este în mod clar ilustrat ca parte a Mauritius și nu ca “Teritoriu Britanic în Oceanul Indian”, așa cum încă se referă guvernul britanic față de arhipelag.

Henri Marimootoo, un jurnalist veteran care lucrează pentru Le Week-End, un săptămânal maurițian, a declarat pentru RFI că schimbarea reprezintă “un mare pas înainte”.

“În contextul disputei dintre Mauritius și foștii stăpâni coloniali, este foarte important că ONU a insistat că Arhipelagul Chagos este un teritoriu maurițian”, a spus acesta.

“Mauritius a fost șantajată să cedeze Chagos”

Marimootoo a scris o serie de articole, numite “Dosarele Diego”, după ce a examinat discuțiile care au avut loc înaintea obținerii independenței statului african. Aceste documente au fost declasificate de Marea Britanie în 1997.

El spune că Marea Britanie “a șantajat” delegația maurițiană condusă de Sir Seewoosagur Ramgoolam, care va deveni ulterior primul prim-ministru al insulei.

Pe 23 septembrie 1965, Sir Seewoosagur s-a întâlnit cu premierul britanic Harold Wilson, care i-a spus că “prim-ministrul (Ramgoolam) și colegii săi se pot întoarce în Mauritius fie cu independența ori fără ea....Cea mai bună soluție dintre toate ar putea fi independența și separarea prin acord...”.

Potrivit lui Marimootoo, registrele britanice arată că Wilson a fost sfătuit de către Biroul Colonial să “ia o linie dură cu acest individ”.

“«Acest individ» se referă la Sir Seewoosagur. Nu este doar disprețuitor, precum atitudinea unui stăpân față de sclav, dar în mod clar arată cum Marea Britanie amenința maurițienii înaintea obținerii independenței. Wilson a scris ulterior în memoriile sale că a fost o «înțelegere corectă»”, a afirmat Marimootoo.

Marea Britanie insistă că “acordul” din 1965 este obligatoriu din punct de vedere juridic și că a fost confirmat în 2015 de către Convenția ONU asupra dreptului mării.

“Orice sugestie că independența maurițiană a fost condiționată de desprindere pur și simplu nu se bazează pe fapte”, argumentează Marea Britanie la ONU.

Însă, CIJ a declarat în mod clar că “nu este posibil a vorbi despre un acord internațional când (Mauritius) se afla sub autoritatea celei din urmă (Marea Britanie)”.

“Vedeți, Marea Britanie era atât cumpărătorul cât și vânzătorul. Pe deasupra, este în deplină încălcare a Rezoluției ONU 1514 din 1960 care interzice unei puteri coloniale să dezmembreze un teritoriu înaintea obținerii independenței sale”, explică Marimootoo.

Diego Garcia, o bază militară crucială

În 1966, Marea Britanie și Statele Unite au intrat într-un „parteneriat în mod unic strâns” pentru a folosi Chagos ca o bază militară comună. Acordul este valabil până în 2036. Pentru a face acest lucru posibil, toți locuitorii din Chagos, aproximativ 1.500, au fost înlăturați în mod forțat între 1968 și 1973 și transportați către Mauritius și Seychelles.

Baza a servit drept rampă de lansare pentru operațiuni militare americane în Orientul Mijlociu și ca punct de realimentare pentru patrule ale Forțelor Aeriene ce se îndreptau către Marea Chinei de Sud. De asemenea, a fost desemnată loc pentru aterizări forțate în cazul misiunilor NASA, potrivit Business Insider.

Este un punct strategic militar pentru SUA, oferind acces către Orientul Mijlociu, sudul și sud-estul Asiei, cât și Africa. Diego Garcia este cea mai importantă bază americană din regiunea Oceanului Indian.

Din această locație, bombardiere americane au lansat ofensive în Afghanistan, în urma atacurilor de pe 11 septembrie 2001, și asupra Irakului, în timpul invaziei conduse de SUA și aliații săi în 2003. Iar înainte, locația și-a dovedit importanța strategică pentru operațiunile militare din Orientul Mijlociu, ca bază a atacurilor purtate de Forțele Aeriene în 1991, din timpul primului Război din Golf.

Portul său cu ape adânci găzduiește portavioane, submarine nucleare și alte tipuri de nave.

“Există și nave masive pregătite în lagună, fiecare aproape de mărimea Empire State Building, umplute cu destul armament și provizii pentru tancuri, elicoptere care să ajungă unei întregi brigăzi de pușcași marini”, a declarat, pentru CNN, David Vine, autorul unei cărți despre insulele Chagos.

Spre deosebire de baza militară din Guam, partenerii de viață ai personalului nu au voie pe Diego Garcia. Niciun journalist nu a vizitat locația.

Lawrence Wilkerson, un fost oficial din administrația Bush, a declarat, pentru Vice News în 2015, că oameni de legătură din CIA l-au informat că baza făcea parte din rețeaua de închisori unde erau deținuți, interogați și, în unele cazuri, torturați oameni ca parte a luptei antiteroriste de după 11 septembrie.

Oficialii din executivul britanic au negat complicitatea sau implicarea Marii Britanii în programul american de “extrădare extraordinară”.

Când Mauritius a anunțat o vizită în arhipelag la începutul lui 2020, Statele Unite au reacționat în mod ferm. Prin ambasada din Mauritius, americanii au denunțat vizita drept “o provocare care va dăuna grav relațiilor dintre SUA și Mauritius”.

Pentru SUA, statutul insulei, “de teritoriu britanic, este esențial valorii” bazei militare de pe Diego Garcia.

Însă ambasadorul Koonjul a declarat pentru RFI că “Mauritius cu siguranță poate face ceea ce face Marea Britanie și chiar mai mult”.

“Odată cu anul 2036, Marea Britanie nu va putea reînnoi concesiunea pentru Diego Garcia. Dar noi, Mauritius, suntem pregătiți să oferim Statelor Unite 99 de ani de chirie”, a adăugat acesta.

Despăgubiri financiare în schimbul drepturilor

Marea Britanie a alocat, în 2016, un pachet de sprijin în valoare de peste 44 de milioane de euro (40 de milioane de lire sterline) pentru oamenii din Chagos care locuiesc în Marea Britanie, Seychelles și Mauritius. Fondurile acoperă sprijinul pentru acces sporit la sănătate, educație, angajare și conservarea culturii.

“Cei 40 de milioane de lire sterline au scopul de a diviza oamenii din Chagos, doarece Marea Britanie este într-o situație disperată. Se confruntă cu o presiune în creștere din partea celor din Chagos și a comunității internaționale”, a spus Marimootoo.

El a adăugat că fondurile sunt folosite și pentru a pune Mauritius într-o poziție jenantă.

“Cum ar putea Mauritius să le spună celor din Chagos să nu accepte niciun ban? Este același tip de diviziune și politică de guvernare care a servit bine Marii Britanii în trecut”, a precizat acesta.

Marimootoo crede că majoritatea celor din Chagos le-ar plăcea să trăiască în Marea Britanie.

“Ei cunosc valoarea banilor și cea a pașaportului britanic. Dacă ar avea de ales între a trăi pe arhipelag, în Marea Britanie sau Mauritius, majoritatea dintre ei ar alege Marea Britanie”, a spus el.

Însă, pentru Olivier Bancoult, liderul Grupului de Refugiați din Chagos, drepturile fundamentale nu pot fi tranzacționate pentru bani.

Pachetul britanic de sprijin include de asemenea vizite către diverse insule din arhipelag. În jur de opt astfel de vizite au avut loc din 2017, ultima fiind în februarie 2020.

“Este o capcană. Nu putem accepta vizite dacă drepturile noastre nu sunt respectate”, a declarat Bancoult pentru RFI.

El a adăugat că, pe lângă vizitele scurte în insule, oamenii din Chagos nu au primit niciunul dintre celelalte beneficii promise în pachetul de sprijin.

“M-am născut pe Peros Banhos, și sunt tratat ca un vizitator în țara mea natală, în timp ce există străini ce plătesc permise de șase luni pentru a se bucura de grătare pe pământul nostru. Aparținătorii nu pot fi vizitatori!”, a spus acesta.

Pentru Koonjul, poziția Marii Britanii este de neconceput.

“Nu avem o armată pentru a merge în Chagos și să-l revendicăm pur și simplu. Mai devreme sau mai târziu, ei (Marea Britanie) vor trebui să discute cu Mauritius dacă vor să fie respectați ca o națiune care este dedicată statului de drept. Nu credeți că este ironic ca Marea Britanie, părinte fondator al ONU, să acționeze chiar împotriva valorilor și ideilor cu care a contribuit la formarea instituției?”, a afirmat Koonjul.

Pe 26 iunie, ONU a sărbătorit 75 de ani de existență. Inițiativa care a dus la acel moment, în 1945, a început cu aproape patru ani mai devreme, la o întâlnire din august 1941 între președintele american Theodore Roosevelt și premierul britanic Winston Churchill, care a avut loc pe o barcă în largul coastei Newfoundland, o colonie britanică. Pentru Roosevelt, câștigarea războiului însemna în mod obligatoriu o nouă ordine mondială, post-imperială. “Nu pot să cred că putem lupta un război împotriva sclaviei fasciste, iar în același timp să nu putem lucra în sensul eliberării oamenilor din toată lumea dintr-o politică colonială înapoiată”, i-a spus acesta lui Churchill.

Redactor: Alexandru Costea