Video Motivul incredibil pentru care un pasager a deschis uşa avionului în timpul zborului

Data actualizării: Data publicării:
Ușa de urgență deschisă de un pasager al Asiana Airlines în timpul zborului
Pasagerul ar fi deschis ușa de urgență în timpul aterizării când avionul era la doar 200 de metri de sol. Foto: Profimedia Images

Pasagerul care a deschis vineri ieşirea de urgenţă a avionului în timpul unui zbor al companiei Asiana Airlines, în timp ce aparatul era în procedură de aterizare, a declarat poliţiei că a simţit că se „sufocă” şi a vrut să iasă „repede” din avion. Autoritățile aeronautice spun că este primul „primul incident de acest fel” din istoria aviaţiei sud-coreene.

Avionul se afla încă la aproximativ 200 de metri de sol când pasagerul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a deschis ieşirea de urgenţă lângă care era aşezat.

Bărbatul, care a fost reţinut de poliţia din Daegu, le-a spus ofiţerilor că era „într-o stare de stres după ce şi-a pierdut recent locul de muncă”, a explicat un anchetator pentru AFP, potrivit Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„I s-a părut că zborul a durat mai mult decât ar fi trebuit şi a simţit că se sufocă în interiorul cabinei. A vrut să iasă repede”, au precizat forţele de ordine.

Aproape 200 de pasageri se aflau la bordul avionului în timp ce acesta se apropia de pista aeroportului internaţional Daegu din Coreea de Sud, la aproximativ 240 de kilometri sud-est de Seul, la finalul unui zbor intern.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primul incident de acest fel din istoria aviaţiei sud-coreene

Individul riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare pentru încălcarea legislaţiei privind securitatea aeriană.

Un oficial al Ministerului Transporturilor de la Seul a declarat pentru AFP că, din câte se ştie la nivelul instituţiei, este „primul incident de acest fel” din istoria aviaţiei sud-coreene.

Avionul Airbus A321-200 a aterizat în siguranţă în jurul orei 12.40 (03.40 GMT). Aparatul de zbor a decolat de pe insula Jeju cu o oră mai devreme, potrivit orarului de plecări al aeroportului.

Nimeni nu a fost rănit în incident, dar nouă persoane, toţi adolescenţi, au mers la spital după ce au suferit probleme respiratorii, a declarat un oficial al departamentului de pompieri din Daegu.

„Am crezut că avionul va exploda... Părea că pasagerii de lângă uşă au leşinat”, a declarat pentru agenţia Yonhap un pasager de 44 de ani sub protecţia anonimatului.

El a mai spus că echipajul a întrebat prin sistemul audio de la bord dacă în avion se află vreun doctor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Complet interzis în Europa de la 1 ianuarie 2025. O nouă obligație pentru români când vine vorba de...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...