Mossad are un nou șef. Ce misiuni avea David Barnea în cadrul unității Tzomet a serviciului de spionaj israelian

Data publicării:
Stema Mossad, alături de steagul Israelului
Stema Mossad, alături de steagul Israelului. Foto: Profimedia

Un agent operativ cu experiență a fost numit luni noul șef al serviciului de informații externe al Israelului, Mossad. David Barnea, adjunct al serviciului până acum, este specializat în recrutarea agenților împotriva Iranului și a mișcării Hezbollah, potrivit media israeliene, scrie Reuters.

David Barnea, 56 de ani, îl va înlocui pe actualul șef Mossad, Joseph (Yossi) Cohen, la începutul lunii viitoare, a anunțat luni cabinetul premierului Benjamin Netanyahu.

Barnea a intrat în Mossad în 1996, ca ofițer de caz. Din 2013 până în 2019, când a devenit adjunctul agenției de spionaj, a condus unitatea Tzomet, despre care media israeliene scriu că recrutează și coordonează agenți.

Potrivit Haaretz, în calitate de șef al Tzomet, Barnea era responsabil de recrutarea de agenți operativi împotriva celor mai fierbinți ținte ale Mossadului - Iran și Hezbollah.

Iran a acuzat Mossad că a fost în spatele asasinării mai multor oameni de știință implicați în programul nuclear iranian și lideri militari, precum și de sabotarea facilităților de îmbogățire a uraniului, despre care Israel susține că vor să producă arme atomice.

Teheranul neagă că ar ținti să construiască arme nucleare.

Actualul șef Mossad, Yossi Cohen, a condus agenția timp de cinci ani, timp în care a fost implicat în discuțiile cu statele arabe din golf, discuții care au rezultat în acorduri de pace semnate anul trecut cu Emiratele Arabe Unite și Bahrein.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri