Un astronaut american şi doi cosmonauţi ruşi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au revenit cu bine pe Terra joi, la finalul unei misiuni de şase luni în spaţiu, începută în plină pandemie de coronavirus. NASA a surprins în imagini momentul.
Potrivit AFP, citat de Agerpres, americanul Chris Cassidy şi ruşii Anatoli Ivanişin şi Ivan Vagner au aterizat la ora 02:54 GMT în stepele din Kazahstan, fostă republică sovietică din Asia centrală, unde Rusia deţine şi administrează cosmodromul Baikonur, potrivit imaginilor difuzate de agenţia spaţială rusă (Roskosmos).
În imagini a fost surprins momentul în care Chris Cassidy l-a salutat cu cotul pe un reprezentant al oficialilor sosiţi la locul aterizării, înainte ca cei trei astronauţi să fie duşi spre un cort în care urmau să fie supuşi unor examene medicale.
"Ce mai faceţi?", a întrebat astronautul american, zâmbitor, exprimându-se în limba rusă. Mai multe imagini au fost postate pe contul de Twitter al lui Chris Cassidy.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Mai mult, NASA a postat tot pe Twitter un clip care surprinde momentul revenirii echipajului de astronauți pe Terra, filmare care a apărut și pe contul Stației Spațiale Internaționale.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Misiunea în spațiu a celor trei astronauți a început în plină pandemie
În plină pandemie de coronavirus, cei trei astronauţi au părăsit Terra zburând spre ISS în data de 9 aprilie. Înainte de lansare, ei au fost plasaţi în izolare în centrul de antrenament de lângă Moscova şi şi-au luat la revedere de la cei dragi fără public, rudele lor nefiind autorizate să asiste la ultima lor conferinţă de presă.
Lor li s-au alăturat la bordul staţiei, pe 31 mai, americanii Bob Behnken şi Doug Hurlez, care au realizat primul zbor în spaţiu efectuat cu echipaj uman de o companie privată, SpaceX. Acea misiune a marcat revenirea vehiculelor de transport americane pe ISS, după o întrerupere de nouă ani, pe durata căreia echipajele de astronauţi au ajuns la bordul staţiei doar cu ajutorul capsulelor ruseşti Soiuz.
Înainte de a reveni pe Terra după cea de-a treia misiune a lui în spaţiu, americanul Chris Cassidy, în vârstă de 50 de ani, a distribuit pe Twitter o fotografie cu probele de sânge pe care astronauţii trebuie să le recolteze în timpul misiunii lor pe ISS.
"Care este preţul revenirii pe Terra? Opt eprubete de sânge! Cele şapte prezentate în această fotografie au fost prelevate de dimineaţă pentru a fi plasate în congelatorul nostru, iar cea de-a opta va fi recoltată chiar înainte de desprinderea de ISS", a scris astronautul american într-un mesaj care însoţeşte imaginea.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
”Mamă, mă întorc acasă”, mesaj inedit scris de astronautul aflat la prima sa misiune
"Mamă, mă întorc acasă!", a scris la rândul lui pe Twitter, miercuri, cosmonautul Ivan Vagner, în vârstă de 35 de ani, aflat la prima sa misiune în spaţiu. Anatoli Ivanişin a finalizat cea de-a treia misiune în spaţiu.
Pe 13 octombrie, vehiculul Soiuz MS-17, avându-i la bord pe americanca Kathleen Rubins şi ruşii Serghei Rîjikov şi Serghei Kud-Svercikov, s-a conectat la ISS.
ISS este unul dintre rarele exemple de cooperare dintre Moscova şi Washington. Şaisprezece ţări participă la acest proiect ştiinţific, un avanpost şi laborator spaţial plasat pe orbită în 1998, construit cu un buget total de 100 de miliarde de dolari, finanţat în cea mai mare parte de Rusia şi Statele Unite.
Staţia orbitală urmează să fie dezmembrată pe parcursul deceniului următor, din cauza uzurii tehnice şi morale a structurilor sale componente.
Editor : Alexandra Andronie