Modă. Tot mai multe femei din Austria aleg portul tradiţional la festivaluri

Data publicării:
austria

Aceste tinere au ales să poarte dirndls, adică rochii tradiţionale austriece, la festivalul berii care se desfăşoară zilele acestea la Viena. Dar, astfel de ţinute au redevenit populare relativ recent în capitala Austriei. Cu 5 sau 10 ani în urmă, orice tânără care ar fi ieşit pe stradă îmbrăcată aşa, ar fi fost privită ciudat.

De altfel, magazinele care confecţionează rochii şi costume tradiţionale au înregistrat creşteri ale vânzărilor cu peste 25 la sută în ultimii ani.

A existat o revenire bruscă, presa a contribuit mult, dar şi hainele au ajutat. Costumul naţional nu mai este demodat aşa cum era până de curând. S-a dovedit a fi proaspăt, vibrant şi tineresc”, a declarat Sascha Golitschek, croitor costume naţionale.

Dirndls au fost purtate cu predilecţie în perioada în care la putere se aflau naziştii şi au fost asociate mult timp cu facţiunile conservatoare şi chiar de extremă dreaptă. Dar, imprimeurile şi tăieturile moderne, precum cele promovate de designerul Susanne Bisovsky, taie cumva legăturile cu trecutul. Ţinutele acesteia au fost lăudate de curând la festivalul modei de la Viena.

Purtate odinioară în special în mediul rural, rochiile tradiţionale se întâlnesc acum peste tot, inclusiv în marile oraşe austriece, în timp ce tot mai multe magazine, inclusiv firme mari, scot la vânzare astfel de ţinute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri