Poliția din provincia italiană Varese este în alertă, după ce, luni seară, a fost descoperit cadavrul unei românce de 20 de ani, pe un teren agricol din localitatea Busto Arsizio.
Trupul, aflat în stare de descompunere, a fost găsit de proprietarul terenului respectiv, care tundea iarba. Criminaliștii sosiți la fata locului spun că tânăra era moartă de cel puțin cinci zile. Procurorul Busto Arsizio Flavia Salvatore, care coordonează ancheta, spune că împrejurările în care a survenit decesul sunt încă un mister și că cercetările urmăresc mai multe piste, relatează Il Messaggero.
Criminaliștii au descoperit lângă cadavru portofelul tinerei, cu actele de identitate. Românca de 20 de ani locuia în zonă și era rezidentă în Italia de patru ani. Din cercetări s-a stabilit că tânăra a avut un trecut extrem de întunecat, fiind victimă a abuzurilor sexuale în adolescență. În ultimii ani, ea a avut curajul să-și denunțe agresorii și era decisă să își îndrepte viața.
Românca nu mai păstra legătura cu familia și, din acest motiv, este greu de stabilit ce a făcut în zilele dinaintea morții. Anchetatorii speră să stabilească cauza morții după necropsie.