Moarte suspectă în SUA. Decesul unui hacker este privit cu suspiciune de colegii săi

Data publicării:
hacker

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost găsit mort în Statele Unite, cu puţin timp înaintea unei noi demonstraţii, ce viza, de această dată, stimulatoarele cardiace. Autoritățile americane spun că deocamdată cauzele decesului sunt neclare. Colegii lui susțin că hackerul a fost executat, la comanda companiilor din industria medicală.

În 2010, Barnaby Jack a demonstrat cât de uşor este să goleşti un bancomat, fără să deţii bani în cont. A fost prima sa reuşită majoră în campania de expunere a vulnerabilităţilor din sistemele bancare.

Director de cercetare în cadrul unei firme de securitate, Barnaby a reușit să tragă astfel un semnal de alarmă.

„Nu sunt atât de naiv încât să cred că sunt singurul care poate face asta. E de ajuns ca o singură persoană să afle secretul, apoi întregul program se răspândește rapid”, spunea acesta.

Barnaby s-a concentrat apoi pe dispozitivele medicale. El a încercat să-i convingă pe producători să se preocupe mai mult de securitatea acestor instrumente. Neozeelandezul urma să demonstreze, la o întâlnire anuală a hackerilor, cum poate opri un stimulator cardiac de la 10 metri distanţă.

Nu a mai apucat, fiindcă a fost găsit fără suflare în camera sa de hotel. Cauzele morții nu sunt deocamdată cunoscute, dar colegii lui Barnaby susțin că bărbatul ar fi fost ucis la comanda companiilor din industria medicală. Investitorii din acest domeniu ar fi avut cel mai mult de suferit în urma demonstrației.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri