Misteriosul caz al urșilor uciși, fără organe genitale, descoperiți în jungla indiană. Afacerea necurată ieșită la lumină

Data publicării:
urs leneș
FOTO: Getty Images

Poliția indiană a anunțat arestarea unui braconier suspectat că a ucis mai multe exemplare de urs leneș cărora le-a mâncat penisurile.

Bărbatul, cunoscut sub numele de Yarlen, era fugar de ani buni. Autoritățile au fost alertate după ce au fost găsite carcasele de urs leneș fără organe genitale, într-un parc național, potrivit BBC NEWS.

Tribul nomad Pardhi-Behelia, din care face parte suspectul, crede că penisul animalului este un afrodisiac foarte puternic, a declarat Ritesh Sirothia, oficial din cadrul Departamentului pentru Păduri Madhya Pradesh.

Dar Yarlen, care a fost arestat pe data de 19 octombrie în Gujarat, a fost, de asemenea, un pion important într-o rețea de braconaj de tigri din India centrală, a mai spus oficialul indian.

Yarlen este suspect în mai multe cazuri care au implicat braconajul și comercializarea animalelor sălbatice pe cale de dispariție, inclusiv tigri, în centrul și vestul Indiei. Se presupune că a folosit mai multe identități și astfel a reușit să fugă de autorități ani de zile

Yarlen va fi dus în fața unei instanțe de judecată, unde vor fi formulate acuzațiile. Avocații lui nu au vrut să facă niciun comentariu cu privire la suspiciunile care planează asupra individului.

Am înființat un echipaj special care să-i ia urma și să-l aresteze. A fost cea mai lungă urmărire a noastră, a durat șase ani”, a declarat Sirothia.

Tribul Pardhi-Behelia trăiește, în mod tradițional, în păduri și supraviețuiește din vânătoare.

Vânătoarea de animale sălbatice este ilegală în India, inclusiv pentru triburi, dar, cu toate acestea, ritualurile care includ vânătoare sunt în continuare urmate. Guvernanții au spus că lucrează ca să ofere alternative acestor comunități.

Yarlen a fost, prima dată, arestat în 2013, după ce poliția a descoperit două cadavre de urs leneș. A stat un an după gratii, dar a fost eliberat pe cauțiune. Potrivit autorităților, braconierul ar vinde, cu sume uriașe, pe piața neagră organe de animale sălbatice folosite în medicina tradițională chineză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...