Mircea Geoană: România trebuie să fie pe Drumul Mătăsii
Mircea Geoană, președinte al Institutului Aspen, a discutat cu Balazs Barabas despre acest proiect.
Care a fost scopul acestei conferinţe?
Să punem România pe hartă sau, dacă vreţi, să formulez diferit, să punem geografia României la treabă.
Nu era?
Nu era şi nu era dintr-un motiv legat de faptul că până acum câţiva ani de zile, geografia economică a lumii pentru România era într-o singură direcţie. În piaţa europeană şi parţial în pieţele nord americane. România, de foarte mulţi ani de zile a neglijat, din motive pe care le putem parţial înţelege, faptul că sunt şi alte zone ale lumii, multe dintre ele interesante, dinamice, în plină expansiune şi relativ aproape de noi, de geografia noastră, care oferă variante suplimentare, nu de substituire a ceea ce facem noi în Europa, sau în relaţia cu America, sau în relaţia strategică cu SUA, ci pur şi simplu o ţară ca să se dezvolte are nevoie de oxigen. O ţară care să crească are nevoie ca să nu fie punctul terminus, aşa cum astăzi România este periferia lumii occidentale. România trebuie să devină centrul unor zone care sunt extraordinar de interesante, foarte complicate, Drumul Mătăsii de care învăţam în istorie că lega China de Europa acum câteva sute bune de ani a renăscut. Este un nou Drum al Mătăsii pe care conferinţa noastră îl pune în faţa decidenţilor români şi a opiniei publice din România, dar şi a lumii occidentale, care de foarte multe ori are senzaţia că relaţia cu Asia se poate face doar dincolo de Pacific. Nu, se poate face dincolo de Atlantic, dincolo de Marea Neagră, dincolo de Marea Caspică. România are o geografie privilegiată. Uneori a fost blestemul nostru ca ţară, a fost tot timpul un teritoriu râvnit de alţii. Pentru Marea Neagră, pentru Dunăre, pentru Munţii Carpaţi, toate elemente strategice care definesc într-un fel identitatea noastră ca şi spaţiu.
Dar astăzi, membru NATO, cu baze americane în România, membru al UE, România are luxul, ar trebui să aibă şi metoda şi disciplina, de a-şi pune geografia la treabă. Drumul Mătăsii cel nou se recompune, din prezentările pe care şi o parte din invitaţii dumneavoastră vi le-au spus, sunt şi educative pentru noi toţi. Pentru că ne dăm seama brusc că nu totul se întâmplă în trenul de mare viteză între Frankfurt şi Viena, să spun.
Există un tren care se face din Azerbaijan, în Georgia, în Turcia, cu finanţare chinezească. Sunt proiecte enorm de mari şi de interesante. România nu are voie să nu fie pe Drumul Mătăsii. Problema pe care noi o avem este că suntem bine situaţi, dar nu suntem o destinaţie exclusivă. Nabucco Vest, eşecul proiectului Nabucco Vest a demonstrat că oricând se poate ocoli România, prin sud, în cazul Nabucco Vest, sau prin nord, în cazul centrului logistic chinezesc pe care l-au făcut în afara Budapestei. România poate fi ocolită, dacă România nu-şi face un program naţional în care să ne punem la punct infrastructurile. Nici măcar nu e atât de scump. Să-ţi pui transportul multi-modal, logistica, porturile, aeroporturile, să foloseşti Dunărea şi să ai o logică integratoare care să te facă să fii parte a acestei rute comerciale şi de investiţii care este cea mai dinamică şi mai activă din întreaga planetă. Pentru că aici se întâlnesc de fapt şi noi am putea să fim o poartă de intrare. Pentru că de fapt la ce asistăm în aceşti ani de zile. Pe de o parte Occidentul îşi strânge rândurile, şi Europa şi America vor crea în câţiva ani de zile cea mai mare piaţă de liber schimb a planetei. Cea mai puternică, cea mai bogată, cea mai densă, cea mai irigată cu capital şi tehnologie a planetei, cu care nici China şi nici India nu vor putea rivaliza încă 100 de ani, cu Europa şi America împreună. Dar pe de altă parte, Asia creşte, China creşte, India creşte, Rusia creşte, Kazahstanul creşte, Azerbaijanul creşte, Turcia creşte în ritmuri spectaculoase şi atunci cei doi plămâni ai economiei mondiale vor trebui să comunice între ei, pentru că nu poţi să creşti tu, Occident, sau tu, Asia, fără să ai acces la piaţa celuilalt. Exact aici, la intersecţia mâinilor mele figurative se află România.
În acelaşi timp, ceea ce trebuie să recunoaştem că lipseşte României şi este o hibă mai veche a noastră, este slaba capacitate de a proiecta strategic şi de a avea răbdarea şi încăpătânarea de a te ţine de acel proiect. De exemplu, proiectul de a lega Constanţa de Timişoara. Este un proiect de 20 de ani, pentru numele lui Dumnezeu! Este atât de evident! Cred că orice copil la liceu, un tânăr la liceu poate să spună că dacă România ar avea infrastructuri care să lege estul de vestul ţării, estul Europei şi estul Eurasiei de vestul Europei şi de America, România ar fi mai bine.
Există calcule în acest moment care arată că o minimă investiţie în Portul Constanţa şi în infrastructurile multi-modale pe acest ax est-vest al României, ar aduce în cinci ani de zile 10,6 miliarde de euro bani în plus la PIB-ul României, aproape șapte la sută mai mult decât avem astăzi. 1,6 miliarde de lei taxe la buget, care gâfâie şi care are nevoie de resurse ca să putem să facem investiţii publice, şi 175.000 de locuri de muncă. Este studiul Price WaterHouse, nu este studiul nostru sau vreo wishfull thinking, vreo mie şi una de nopţi, apropo de Silk Road, pe care vreun politician cu mintea mai creaţă ar putea eventual să-l propună. Nu, este o chestiune reală. România are o dificultate în a păstra guvern după guvern, ministru după ministru, ministrul de Transporturi, ministrul de Finanţe, ministrul Economiei, indiferent cum se numeşte personajul respectiv, pentru că un astfel de proiect este marele proiect al României secolului al XXI-lea. Marele proiect al secolului care s-a încheiat a fost reintegrarea României în Occident. A fost marele nostru proiect de societate, a fost marele nostru proiect naţional. După un milieniu şi ceva România se întoarce în Occident. A, târâş-grăpiş, uneori mai zdrenţuiţi, alteori poate prea romantici faţă de ceea ce urma să se întâmple după intrarea în UE şi NATO, evident că da. Dacă marele proiect pentru noi în secolul trecut a fost revenirea în Occident, marele proiect al secolului ale XXI-lea este faptul că România să profite de faptul că suntem parte a Occidentului şi să-şi pună potenţialul de dezvoltare la treabă. Există această definiţie în legea românească care obligă într-un fel ministerele să lucreze pe un proiect împreună şi obligă, sper eu, şi guvernele şi partidele politice, indiferent care este azi sau mâine la guvernare să se ţină de un proiect strategic. Ar fi o ocazie foarte bună să ne autodisciplinăm. Avem 40.000 de proiecte de investiţii publice începute din anii 70 neterminate nici până astăzi. De unde să fie bani suficienţi pentru toate proiectele din România? O logică disciplinată, creatoare, pe acest coridor est-vest ar aduce şi autodisciplinarea factorului politic al factorului guvernamental din România, atunci când mediul privat, sectorul privat, români şi străini va şti că undeva la Feteşti va fi în doi ani de zile un centru logistic şi că acel lucru chiar se întâmplă, automat vin alţii care se aşează. Încep să vină în mod natural, în jurul unui mare proiect strategic, se aşează sectorul privat, se aşează iniţiativa privată, se deschide o mică benzinărie, se deschide dincolo un mic magazin, se deschide un antrepozit, universităţile o să aibă nevoie să îi înveţe pe tinerii noştri ce înseamnă să ai studii în logistică şi transport, care nu este o chestiune pe care noi o învăţăm astăzi, educăm noi azi tineretul nostru.
Nu spun că este singurul proiect de care România are nevoie, este vorba de un proiect strategic, de un proiect economic, de un proiect care să ne ajute să creştem economic şi să ne dezvoltăm şi să ne autodisciplinăm, este unul dintre marile proiecte, cred cu tărie că este un proiect valoros, o spune cineva care a muncit o viaţă întreagă pentru succesul nostru în UE, în NATO, în tot ce a însemnat ancorarea noastră în Occident şi vă spun cu aceeaşi seriozitate că acum este momentul să ne punem geografia la treabă, suntem parte a Occidentului, nu mai vreau la Otopeni când vin acasă dintr-o călătorie din străinătate, singurul anunţ să fie „Noapte bună, vă mulţumim că aţi zburat cu compania X”. Vreau şi eu cum se întâmplă în alte capitale cu aeroporturi importante să spună la poarta 43 Chişinăul, la poarta 54 Kuala Lumpur, la poarta 28 Sarajevo sau Zagreb. De ce să nu facem asta? Uitaţi-vă la turci. Au deschis Turkys Airlines în ultimii trei ani, 34 de destinaţii noi către Africa şi către Asia. Se poate pune România pe hartă dacă înţelegem cum se joacă jocul. Şi această conferinţă are şi un rol educativ.
Primul ministru Ponta a efectuat o vizită în țări asiatice în luna iulie în acest an. A durat câteva zile. Este suficient pentru a extinde relațiile spre Asia?
Este o condiţie minimă obligatorie să ai un contact politic de bună calitate cu ţările cu care vrei să faci business şi cu care vrei să colaborezi. Dar partea grea vine acasă, când te întorci. Şi de la premier, şi de la altul. Statul român trebuie să înveţe, sau să reînveţe, să-şi sprijine companiile să facă export, să-şi ajute oamenii de afaceri care au nevoie de sprijin ca să meargă în zone poate un pic mai riscante, în care nici nu ştii limba foarte bine. Dacă ne ducem la companiile noastre şi le spunem că este o licitaţie la portul Lakaba din Iordania de exemplu, mi se spune „Domnul preşedinte, m-aş duce dar nu mă calific pentru licitaţie, pentru că nu am atât de multă forţă financiară”. Ce fac alte state? Alte state practic dau o linie de creditare la cei care merg la licitaţiile din străinătate, dacă câştigă, Doamne ajută, dacă nu câştigă este un escro-account în care banul vine înapoi la bugetul de stat sau la linia de fond de creditare, sau fond de contragarantare pe care orice stat şi le face. Deci un pic mai multă sofisticare şi încredere în forţele proprii şi trei, infrastructura acasă. Nu se poate face o ţară dezvoltată fără infrastructuri moderne. Am nevoie de şosea, de autostradă, de port, de aeroport, de centre de logistică, de cale ferată lată de tip ex-sovietic şi cale îngustă europeană.....
Slovacia de exemplu câştigă bani cu nemiluita prin faptul că este principala zonă de schimbare de containere şi schimbare de osii şi boghiuri de pe şina de cale ferată lată, sovietică către cea europeană. Şi acolo este un business de miliarde de dolari pe an. Aceste lucruri trebuiesc făcute, sunt lucruri pe care alte ţări le fac, nu le facem noi, le fac alţii. Nu le facem noi se duc prin Bulgaria, se duc prin Ungaria, se duc prin alte părţi, niciun fel de problemă, că nu suntem de neocolit. În schimb suntem pe calea cea mai scurtă care leagă Asia de Europa şi de piaţa euroatlantică. A nu te pune pe hartă şi a nu-ţi folosi geografia este cel mai mare păcat pe care putem să-l facem.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
