Balazs Barabas: Cum o să faceţi rost de fonduri de reconstrucţie?
Mufeed Hasayneh, ministrul muncii şi lucrărilor publice: Ne dorim ca lumea să ne ajute, aşa cum ne-au ajutat şi înainte la celelate războaie. Eu nu eram ministru înainte, dar am ştiu că lumea întreagă a ajutat Gaza atunci. Acum distrugerile sunt foarte mari şi chiar şi viaţa socială a fost distrusă. Vedeţi şi acum, oamenii din Palestina vor să trăiască bine, nu să ducă o viaţă de sclavi. Vrem să trăim cu demnitate şi să fie pace pentru toată lumea, nu doar în Gaza şi în regiunea noastră, ci în toată regiunea şi în toată lumea. Dorim o viaţă liniştită pentru întreaga omenire şi cum spuneam şi înainte, împărtăşim aceste sentimente cu toată lumea, pentru că fiecare dintre noi simte la fel. Suntem oameni, nu animale. De aceea cred că fiecare ar trebui să îşi îndrepte atenţia spre noi şi să înţeleagă adevărata viaţă a palestinienilor şi vreau să mulţumesc postului dvs. şi întregii lumi, în mod special europenilor pentru că cei mai mulţi oameni din lume au protestat în numele nostru şi apreciem acest lucru.
Balazs Barabas: Mai devreme aţi primit beton din partea Israelului pentru a construi case şi şcoli. Ei spun că acest beton a fost folosit pentru a construi tuneluri. De unde o să faceţi rost acum de beton pentru a reconstrui?
Mufeed Hasayneh: Betonul, da, Israelul are cea mai multă tehnologie din această zonă şi puteau să îşi dea seama unde se va duce acest beton. Acum cimentul, pentru că de aceea rugăm Israelul să ne deschidă graniţele, să-l aducem de acolo. Pentru că avem nevoie de el să reconstruim casele oamenilor, mai ales că este vorba despre un număr foarte mare de case de refăcut. Şi cred că acum toată lumea îşi dă seama că este o prostie să mergi să faci tuneluri şi să laşi oamenii să trăiască pe străzi. Acum trebuie să ne îndreptăm atenţia, ca şi guvern de uniune, asupra populaţiei noastre care trăieşte prin şcoli şi spitale şi asta cât mai repede. Şi va dura, pentru că nu este simplu, pentru că aceste case au fost distruse, trebuie să scoatem întâi molozul şi va dura cam un an, un an şi jumătate pentru asta. Cred că a văzut toată lumea că aceste tuneluri au fost construite din beton. Nu pot nega ceva care este evident, pe care toată lumea l-a văzut în imagini. Sunt inginer, recunosc betonul. Dar, acum, de data aceasta, cred că noi toţi va trebui să ne concentrăm asupra reconstrucţiei caselor şi spitalelor. Este nevoie neapărat de aceste lucruri. Acestea sunt lucrurile importante pentru noi.
Balazs Barabas: Primiţi ajutor din partea Cisiordaniei, din partea Fatah, pentru reconstrucţii?
Mufeed Hasayneh: Guvernul nostru acum nu mai face diferenţă între Fatah, Hamas şi Frontul pentru Jihadul Islamic. Nu ne pasă de aceste părţi, suntem un guvern pentru toţi palestinienii. Nu aparţinem niciunei facţiuni, avem încrederea preşedintelui Mahmoud Abbas pentru a apăra şi salva acest popor. La o lună după ce am început să lucram ca şi guvern de uniune, avem acest război şi vieţile noastre din Gaza au fost întâi afectate de blocada Israelului, acum avem aceste distrugeri. Acum singurul lucru asupra căruia trebuie să ne concentrăm ca şi guvern este faptul că suntem în serviciul tuturor palestinienilor, indiferent de facţiunea de care aparţin.