Ministrul de Interne libian, Fathi Bachagha, a scăpat duminică dintr-o tentativă de asasinat pe autostrada din apropierea capitalei Tripoli, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
ACTUALIZARE Un vehicul blindat a deschis focul asupra convoiului ministrului pe autostrada din zona Janzur, a scris pe Twitter consilierul media al Ministerului Sănătăţii, Amin al-Hashimi, adăugând că Bashagha a scăpat teafăr.
Un agent de securitate din convoiul ministrului a fost rănit, în timp ce unul dintre agresori a fost ucis şi alţi doi arestaţi, potrivit oficialului.
Libia se confruntă cu tulburări de la răsturnarea lui Muammar al-Gaddafi în 2011. Are două administraţii principale concurente: una susţinută de ONU la Tripoli şi alta cu sediul în estul ţării, condusă de puternicul militar Khalifa Haftar.
Ţara a devenit un câmp de luptă în numele celor două forţe rivale şi mai multe puteri străine, între care Rusia şi Turcia, au fost antrenate în conflict.
Coloana ministrului Fathi Bachagha a fost ţinta gloanţelor trase dintr-o maşină blindată.
"Escorta poliţiei care îl însoţea pe ministru a ripostat. Doi dintre atacatori au fost arestaţi, al treilea este în spital. Ministrul este bine'', potrivit unei surse din anturajul ministrului.
Editor : B.P.