Militari de la Casa Albă, suspectaţi de „contacte nepotrivite” cu femei străine

Data actualizării: Data publicării:
White House Braces For Possible Indictments In CIA Leak Case
Foto: Getty Images

Trei militari aflaţi în post la Casa Albă ar fi avut „contacte nepotrivite” cu femei străine în timpul recentului turneu în Asia al lui Donald Trump, informează news.ro. Incidentul s-ar fi petrecut în timpul vizitei în Vietnam a preşedintelui american.

White House Braces For Possible Indictments In CIA Leak Case
FOTO: Gulliver/Getty Images

Militarii fac parte din cadrul Agenţiei Comunicaţiilor Casei Albe, un serviciu militar specializat care se ocupă de furnizarea funcţionarilor de rang înalt a unor servicii de comunicaţii securizate.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, Mark Wright, a confirmat deschiderea unei anchete. „Suntem la curent cu incidentul. În prezent suntem în anchetă”, a declarat Wright pentru AFP, fără să ofere alte detalii.

Washington Post mai dezvăluie că patru militari din cadrul aceluiaşi serviciu al Casei Albe au fost acuzaţi că au introdus femei în hotelul la care au fost cazaţi în cursul unei vizite în Panama a vicepreşedintelui Mike Pence, în august.

În 2012, agenţi din cadrul Secret Service - serviciile însărcinate cu protecţia preşedinţiei americane - au fost prinşi în flagrant,solicitând serviciile unor prostituate în Columbia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...