Donald Trump, ironizat pe Twitter. FOTO: Guliver/Getty Images
Phil Bradbury, care se prezintă pe Twitter ca un "actor de comedie ratat", şi-a utilizat propriul cont pentru a-l contacta în mod public pe Donald Trump şi a-i cere să redistribuie mesajul său pe această platformă online: "Salut, Donald Trump. Părinţii mei, care au murit, spuneau întotdeauna că eraţi o sursă de inspiraţie pentru ei. Vreţi să distribuiţi acest mesaj în amintirea lor, vă rog?", scrie mediafax.ro.
Însă fotografia ataşată acestui mesaj nu îi prezenta pe părinţii lui Phil Bradbury, ci pe doi criminali în serie britanici, Rosemary şi Fred West, care au torturat, violat şi asasinat mai multe femei în anii 1970 şi 1980.
După ce Donald Trump a redistribuit acel mesaj, mai mulţi utilizatori ai reţelei de socializare au început să publice cereri similare, ironizându-l pe miliardarul american. Acesta din urmă a şters mesajul redistribuit şi şi-a exprimat furia online, într-un nou mesaj ("tweet"), în care i-a ameninţat pe amatorii de farse că îi va da în judecată."Un idiot a scris în mod fraudulos pe Twitter că părinţii lui spuneau că eu eram o sursă de inspiraţie pentru ei. M-a rugat să distribui mesajul respectiv - l-am distribuit din bunătate. Poate că voi depune plângere în justiţie", le-a explicat Donald Trump celor 2,7 milioane de fani ("followers") ai săi.
"Credeam că fac o faptă bună redistribuind acel mesaj în memoria părinţilor săi. Lecţia este asta: nu trebuie să fiu bun şi nici să am încredere. E trist!", a adăugat el.