Mii de refugiați continuă să străbată Europa

Data publicării:
refugiati austria imigranti - GettyImages - 30 sept 15

În Balcani, vremea s-a răcit şi au început ploile de toamnă. Obstacole în plus în calea refugiaţilor care încearcă să ajungă în vestul Europei. În taberele pentru imigranţi, precum cea din oraşul croat Opatovaț, sunt tot mai mulţi cei care suferă de hipotermie şi infecţii respiratorii.

„Această tabără are capacitatea de 4.000 de oameni. Au încercat să amelioreze starea corturilor, să ridice corturi încălzite. Este doar începutul. Au adus două containere încălzite pentru copiii care au probleme cu hipotermia”, declară Nathalie Salles, şefa misiunii Doctori fără Frontiere în Croaţia.

În aceste condiţii, organizaţia Doctori fără Frontiere cere ca transferul refugiaţilor către vestul Europei să se facă mai rapid.

„În ultimele două-trei zile, oamenii au aşteptat ore în şir. Marele pericol pentru copii este infecţia respiratorie”, mai spune Nathalie Salles.

Refugiaţii sunt transportaţi din Croaţia în Austria, unde autorităţile spun că ar putea folosi armata la graniţe, pentru a asigura ordinea, dacă Germania nu îi mai primeşte.

Şi din Ungaria continuă să ajungă pe teritoriul austriac mii de imigranţi. Principala poartă de intrare este gara din Nickelsdorf. Într-un şir uriaş, refugiaţii se îndreaptă spre tabăra unde primesc hrană şi haine. Sunt urcaţi apoi în autobuzele care-i duc mai departe, la graniţa cu Germania.

„Ceea ce căutăm în Europa este o viaţă, nu bani, nici altceva, ci o viaţă bună, atât”, spune un refugiat. Un altul adaugă: „Vrem să stăm în Europa pentru că aici ai şansa unui viitor şi a unei vieţi mai bune.”

Ca să facă faţă miilor de oameni care intră zilnic în ţară, autorităţile germane folosesc orice spaţiu disponibil. La Heidelberg, cunoscut centru universitar, autorităţile au transformat o fostă cazarmă militară americană în tabără pentru refugiaţi.

Hermann Schroeder, șeful programului de înregistrare: „Scopul nostru aici este ca, la fel ca pentru un examen medical în armată, să realizăm procesul de înregistrare individuală în două sau trei zile pentru o bună parte dintre refugiaţii din statul Baden-Wuerttemberg.

Statele Unite au avertizat Europa să verifice atent fiecare refugiat şi au precizat că, în America, procesarea cererilor de azil durează chiar şi doi ani. Doar aşa pot fi separaţi imigranţii care fug de război şi persecuţie de cei care caută doar un trai mai bun. Potrivit oficialilor americani, cei din urmă trebuie trimişi înapoi de unde au venit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...