Mexic: proiect de lege pentru legalizarea marijuanei, depus în Senat
Data publicării:
Foto: Agerpres
Un proiect de lege care vizează legalizarea marijuanei în Mexic a fost depus marţi de către partidul Morena, formaţiunea preşedintelui ales Andres Manuel Lopez Obrador, care a promis în timpul campaniei sale electorale că va iniţia o dezbatere privind dezincriminarea drogurilor pentru a combate violenţele legate traficul cu narcotice, relatează miercuri Agerpres, care citează AFP.
Foto: Agerpres Autoarea proiectului este Olga Sanchez Cordero, senatoare şi viitor ministru de interne în guvernul lui Lopez Obrador.
''Această iniţiativă propune un model responsabil şi adaptat la realitatea americană'', se menţionează în documentul publicat pe site-ul Senatului mexican.
Proiectul de lege urmează să fie prezentat joi senatorilor, a declarat pentru media locale Ricardo Monreal, coordonator legislativ al partidului Morena, care deţine împreună cu aliaţii săi majoritatea în cele două camere ale Congresului.
Dacă legea este adoptată, Mexicul ar deveni astfel cea de-a treia ţară din lume - după Uruguay şi Canada - care legalizează folosirea marijuanei în scop recreativ.
Proiectul de lege prevede ''o reglementare strictă'', care încadrează producerea, vânzarea şi consumul de marijuana.
Legea i-ar autoriza pe consumatori să cultive 20 de plante de marijuana în acelaşi timp şi să producă 480 de grame pe an pentru consumul lor personal.
Deputaţii mexicani adoptaseră în aprilie 2017 o lege care autoriza folosirea în scop medicinal şi ştiinţific a canabisului, la îndemnul preşedintelui care îşi încheie mandatul, Enrique Pena Nieto, care s-a opus totuşi folosirii lui în scop recreativ.
În pofida desfăşurării armatei în 2006 pentru a lupta împotriva traficului cu narcotice, violenţele legate de cartelurile drogurilor au explodat în ţară. În 2017, Mexicul a înregistrat cifra record de 28.711 asasinate.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.