Mesajul președintelui PPE. Alianța pentru Integrare Europeană de la Chișinău „trebuie menținută”

Data publicării:
wilfried 20martens 20mediafax 20foto 20razvan 20chirita-54942

Declarația lui Wilfried Martens vine după ce, la începutul acestei luni, Guvernul pro-european condus de Vlad Filat a fost demis de Parlamentul dominat de comuniști.

„Cred că Alianța pentru Integrare Europeană trebuie menținută, iar domnul Filat trebuie să preia conducerea din nou. Aceasta este poziția noastră și cred că este un lucru esențial”, a spus Wilfried Martens, care s-a întâlnit cu premierul demisionar, joi, la summitul PPE de la Bruxelles.

În interviul acordat Europei Libere, președintele PPE și-a exprimat speranța că Alianța pentru Integrarea Europeană va depăși „dificultățile” prin care trece.

„Am fost martorul a ceea ce s-a întâmplat în Moldova la alegerile recente. Nu trebuie să uităm că Partidul Comuniștilor a avut majoritatea absolută timp de ani și ani. Alianța a făcut apoi alegerea europeană, a încercat și a reușit să obțină o victorie, să aibă o majoritate în Parlament și, de asemenea, să aleagă președintele. Și au reușit”, a declarat Wilfried Martens.

„Suntem gata să mediem, dacă există necesitatea, pentru a menține și restabili Alianța. Ea cred că este fundamentală pentru viitorul Moldovei, care se află foarte aproape de a încheia acorduri foarte importante cu Uniunea Europeană. Moldova este într-adevăr aproape de Uniunea Europeană”, a mai spus liderul PPE.

Guvernul moldovean informează, într-un comunicat, că Vlad Filat le-a vorbit astăzi la Bruxelles popularilor europeni despre situația politică din Republica Moldova. Liberal-democratul moldovean s-a arătat încrezător că actuala criză politică va fi depășită iar țara va „menţine vectorul european”.

Vladimir Voronin: „Poporul se va răscula”

Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, îi avertizează pe liderii partidelor din Alianța pentru Integrare Europeană de la Chișinău că poporul „se va răscula” dacă nu vor avea loc alegeri anticipate, informează unimedia.md.

„Dacă nu vor fi alegeri parlamentare anticipate, atunci noi vom fi nevoiți să chemăm lumea la acțiuni cu mult mai serioase - la revoluție. Dacă ajunge cuțitul la os, ce trebuie să faci? În fața cui să ne punem iar în genunchi? În fața europenilor sau în fața bandiților de acasă?”, a declarat liderul comunist, într-o emisiune de la postul N4.

Citiți și:

Vlad Filat, susținut de partidul său pentru un nou mandat de premier al Republicii Moldova

Guvernul de la Chișinău a căzut. Vlad Filat îşi va prezenta demisia în faţa preşedintelui, în 8 martie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...