Merkel îl susține pe Macron în disputa cu Trump și propune crearea „unei veritabile armate europene”
Data publicării:
Cancelarul german Angela Merkel a propus marţi, într-un discurs în Parlamentul European, crearea la un moment dat a "unei veritabile armate europene", la scurt timp după o controversă puternică pe acest subiect între preşedintele american Donald Trump şi preşedintele francez Emmanuel Macron, şi "constituirea unui consiliu de securitate european", relatează AFP, dpa şi Reuters.
"Trebuie să elaborăm o viziune care să ne permită să ajungem într-o zi la o veritabilă armată europeană", a declarat Merkel în plenul PE de la Strasbourg, citată de Agerpres.
Săptămâna trecută, preşedintele francez a propus crearea unei "veritabile armate europene" pentru protejarea Vechiului Continent şi a evocat necesitatea "de protecţie în faţa Chinei, a Rusiei şi chiar a Statelor Unite ale Americii" în domeniul spaţiului cibernetic.
Apelul lui Macron, care reflectă o direcţie mai largă de gândire la nivelul UE, dar care nu este universal acceptată, l-a iritat pe Trump.
În discursul de marţi, Angela Merkel a propus totodată Parlamentului European "constituirea unui consiliu de securitate european" pentru întărirea politicii externe a Uniunii Europene.
"Am propus constituirea unui consiliu de securitate european cu o preşedinţie rotativă în cadrul căruia deciziile importante vor putea fi luate mai rapid", a spus cancelarul german în discursul său din PE privind viitorul Europei.