Merkel către germani: Climatul economic va fi și mai dificil în 2013
Data publicării:
În mesajul de Anul Nou, ea a avertizat că actuala criză din zona euro este departe de a se fi încheiat, dar a spus că reformele au început să aducă rezultate, relatează BBC.
Declarațiile sale îl contrazic pe ministrul german de finanțe Wolfgang Schaeuble, care a spus că partea cea mai neagră a crizei s-a încheiat.
Merkel le-a cerut germanilor să mai aibă răbdare și a legat viitoarea prosperitate a țării de o UE prosperă.
„Știu că mulți oameni sunt, în mod firesc, îngrijorați. Climatul economic nu va fi mai ușor, va fi mai dificil anul viitor. Însă nu trebuie să fim dezamăgiți, trebuie să ne mobilizăm”, a subliniat Merkel.