Lupte de stradă la Donețk, între proruși și proeuropeni. Cel puțin 14 oameni au fost răniți

Data publicării:
donetk

Scenele extrem de violente s-au derulat la Doneţk, unul dintre fiefurile separatiştilor proruşi din estul Ucrainei. Aceştia i-au atacat cu bastoane, pietre şi cuţite pe cei care care participau la un miting de susţinere a Administraţiei proeuropene de la Kiev. Forţele de ordine s-au aşezat între cele două tabere şi cu greu au reuşit să facă faţă violenţelor.

Şi la Harkov s-au înregistrat incidente. Totul a degenerat după ce manifestanţii proeuropeni au organizat un marş de protest faţă de Rusia. Mai mulţi oameni au fost răniţi în urma confruntărilor. Tot la Harkov, primarul oraşului a fost împuşcat în timp ce mergea cu bicicleta.

„Nu au chemat ambulanţa, forţele de securitate l-au urcat în maşină şi l-au adus la spital. Operaţia a durat aproape două ore. Rănile sunt adânci”, a declarat Iuri Sidorenko, purtătorul de cuvânt al Primăriei Harkov.

Susţinătorii Moscovei au preluat controlul asupra unui alt oraş, situat la nord de Doneţk. Clădirile oficiale din Konstantinivka au fost luate cu asalt de trupe înarmate, după care localnicii au construit baricade şi au securizat punctele cucerite.

Între timp, soarta celor 12 inspectori OSCE care au fost răpiţi de activişti proruşi la Slaviansk rămâne incertă. Liderul separatiştilor din acest oraş s-a arătat gata să-i elibereze în schimbul a 5 camarazi care se află în arestul puterii proeuropene de la KIev. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri