Kurzii din Siria fac apel la Rusia şi la Iran să împiedice un atac turc

Data publicării:
Luptători kurzi din Siria.
Kurzii din Siria fac apel la Rusia şi la Iran să împiedice un atac turc. Foto: Profimedia

Liderul Forţelor democratice siriene (FDS), dominate de kurzi şi susţinute de Washington, a cerut vineri Moscovei şi Teheranului să împiedice Ankara să lanseze un nou atac în nordul Siriei, cu câteva zile înaintea unui summit turco-ruso-iranian asupra acestei ţări aflate în război, notează AFP.

Armata turcă este desfăşurată din 2016 în nordul Siriei, în jurul oraşului Afrin şi în regiunea Idlib, unul dintre ultimele puncte de rezistenţă necontrolate de regimului lui Bashar al-Assad.

Între 2016 şi 2019, Turcia a lansat, cu ajutorul unor miliţii siriene, trei operaţiuni de amploare în aceste regiuni de la frontiera sa cu scopul de a-i alunga pe luptătorii kurzi pe care îi consideră „terorişti”.

De la sfârşitul lunii mai, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat în mod repetat că va desfăşura o nouă operaţiune militară în nordul Siriei vizându-i pe kurzi.

„Sperăm ca (aceste atacuri) să nu se mai repete şi că kurzii (...) nu vor fi lăsaţi deoparte în cursul negocierilor dintre marile puteri”, a declarat comandantul-şef al FDS, Mazloum Abdi, într-o conferinţă de presă la Hassakeh, o zonă din nord-estul Siriei în mâinile kurde.

„După discuţii recente cu Rusia în scopul protejării acestor regiuni, am convenit să permitem mai multor soldaţi sirieni să pătrundă în Kobani şi Manbij (oraşe cu majoritate kurdă din nord), pe lângă trupele deja prezente la frontieră”, a adăugat Mazloum Abdi fără alte detalii.

„Suntem convinşi că Rusia şi Iranul nu vor accepta cererile Turciei” la summitul programat marţi la Teheran, a spus el.

La acest summit urmează să participe preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologii săi iranian, Ebrahim Raissi, şi turc, Recep Tayyip Erdogan. Cei trei lideri vor discuta despre dosarul sirian şi va include discuţii bilaterale ruso-turce, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Rusia, Turcia şi Iranul sunt trei actori majori în conflictul care devastează Siria din 2011. În 2017, au lansat aşa-numitul proces de la Astana care a avut ca scop oficial instalarea păcii în această ţară.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...