Kim Jong Un: Coreea de Nord trebuie să fie pregătită pentru o confruntare cu SUA

Data publicării:
Kim Jong Un, liderul nord-coreean, la tribună, înconjurat de militari
Preşedintele Coreei de Nord, Kim Jong Un. Foto: Profimedia Images

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că ţara sa ar trebui să se pregătească "atât pentru dialog, cât şi pentru confruntare" cu SUA sub conducerea preşedintelui Joe Biden. Liderul de la Casa Albă nu exclude o întâlnire cu Kim Jong Un.

Kim Jong Un "a subliniat necesitatea pregătirii atât pentru dialog, cât şi pentru confruntare, în special de a fi pe deplin pregătiţi pentru confruntare", într-un discurs despre strategia sa faţă de Washington, ținut la o şedinţă plenară a Comitetului central al partidului, potrivit agenţiei oficiale de ştiri KCNA, preluată de AFP și Agerpres.

Liderul nord-coreean a cerut o reacţie rapidă în faţa unei situaţii care evoluează rapid şi o concentrare a eforturilor asupra capacităţii de a ţine sub un control stabil situaţia din peninsula coreeană.

Preşedintele Joe Biden, a cărui "politică ostilă" este denunţată de regimul de la Phenian, nu exclude posibilitatea de a se întâlni la un moment dat cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, dar subliniază că nu va face acest lucru fără angajamente clare din partea acestuia.

Joe Biden: "Este un obiectiv incredibil de dificil"

În mai, preşedintele american a criticat abordarea predecesorului său Donald Trump, care s-a întâlnit de două ori cu liderul nord-coreean în Singapore şi apoi la Hanoi, fără a obţine rezultate tangibile.

"Nu îi voi oferi o recunoaştere internaţională" fără compensaţii, a insistat Biden.

Liderul american a declarat că nu îşi face iluzii cu privire la dificultatea de a convinge Coreea de Nord să renunţe la arsenalul său nuclear, după o întâlnire la Casa Albă cu omologul sud-coreean Moon Jae-in.

"Nu ne facem iluzii cu privire la dificultate, absolut niciuna. Ultimele patru administraţii nu au atins obiectivul. Este un obiectiv incredibil de dificil", a declarat Biden reporterilor, anunţând că a numit un diplomat cu experienţă, Sung Kim, drept emisar special pentru Phenian.

Negocierile dintre Statele Unite şi Coreea de Nord s-au întrerupt după eşecul celui de-al doilea summit dintre Donald Trump şi Kim Jong Un, care a avut loc la Hanoi în 2019.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...