KIEV. Ultimatumul a expirat. Cristian Preda: „Dacă își face cineva iluzii că se poate negocia cu Ianukovici, își pierde timpul

Data publicării:
ucraina1-1

Mii de oameni sunt la această oră în stradă, la Kiev, în timp ce liderii opoziţiei negociază cu preşedintele. Protestatarii stau faţă-n faţă cu scutierii şi fiecare tabără aşteaptă un semn.

Un comunicat trimis de preşedinţie a anunţat că, săptămâna viitoare, Parlamentul se va reuni pentru a dezbate o eventuală schimbare de guvern. Premierul exclude însă posibilitatea de a renunţa la putere şi acuză opoziţia de tentativă de lovitură de stat.

Invitații emisiunii „Imparțial” au comentat evenimentele din Ucraina.

Andrei Țăranu, profesor de științe politice: „Situația din Ucraina nu poate continua foarte mult timp așa. Sunt în pragul unui război civil care se duce, practic, între Est și Vest pe de-o parte și între Rusia și Uniunea Europeană, sau ideile europene, pe de altă parte. Ceea ce au făcut guvernanții și președintele Ianukovici a fost adoptarea unui pachet întreg de legi din perioada Putin, îndreptate împotriva opoziției”.

Ecaterina Andronescu, senator PSD: „Este îngrijorător ceea ce întâmplă acolo și poate că în ceasul al treisprezecelea se așază la masă și găsesc o soluție pentru țară, dincolo de ambițiile unora sau ale altora. Eu știu cât de complicată este pentru zona românească a Ucrainei, pentru școlile de acolo și pentru a le asigura să învețe limba maternă. Nu sunt lucruri care se rezolvă foarte ușor, dar sper în înțelepciunea acestor lideri”.

Cristian Preda, parlamentar european: „Europa trebuie să adopte acum o poziție la fel de dură, dacă nu și mai dură decât cea americană, care a construit deja liste cu interdicții de călătorie. Această politică de toleranță față de Ianukovici este opera unor iluștri socialiști. Cred că Ianukovici nu a fost niciodată un interlocutor, a încercat să ne păcălească, cum încearcă și comuniștii de la Chișinău. Asta va fi și situația Moldovei dacă ies comuniștii la alegeri. Dacă își mai face cineva iluzii că se poate negocia cu Ianukovici, e pierdere de timp”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri