Jurnaliştii au fost păcăliţi de sosiile lui William şi Kate

Data publicării:
sosii

Prinţul William şi soţia sa Kate au coborât din limuzină şi s-au îndreptat spre intrarea în spitalul Saint-Mary. La ieșire, au fost imediat înconjuraţi de jurnalişti. După mai bine de o săptămână de aşteptare, fiecare era dornic să ia un interviu viitorilor părinţi.

„Toată lumea voia să ştie dacă bebeluşul e băiat sau fată, când se va naşte şi ce nume va avea. Ne-au intervievat televiziuni din Italia, din America”, a povestit Nicola Maher, sosia ducesei de Cambridge.

S-a lăsat păcălit chiar şi un fost secretar de presă al reginei, care a transmis pe Twitter că Ducesa e în faţa spitalului. Cei doi imitatori nu au lungit însă prea mult gluma şi au dezvăluit că sunt doar nişte sosii.

„Unii şi-au dat seama imediat de păcăleală. A fost distractiv. Da, a fost foarte distractiv”, a mai spus Nicola Maher.

A fost o farsă pusă la cale de tabloidul The Sun.

Adevăraţii William şi Kate aşteaptă şi ei cu emoţie sosirea primului lor copil. Teoretic, bebeluşul s-ar putea naşte în orice clipă, deoarece sarcina a ajuns la termen încă de acum o săptămână. Presa de la Londra abundă în speculaţii.

Unele ziare afirmă că ducesa de Cambridge ar putea naşte în acest weekend sau luni, când e lună plină. Cert este că, potrivit unor surse din cadrul Casei regale, mai mulţi membri ai personalului au fost chemaţi la spitalul Saint Mary, din Londra, acolo unde va fi internată Kate. Ei au primit instrucţiuni cu o lună înainte de data naşterii moștenitorului Coroanei Regale și au fost anunţaţi că evenimentul va avea loc între 19 iulie şi doi august. Regina Elisabeta a doua a declarat, recent, că se așteaptă ca bebelușul să vină pe lume până la sfârşitul săptămânii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri