Joe Biden spune că gazoductul Nord Stream 2 este o „afacere proastă” pentru Europa

Data actualizării: Data publicării:
conducta de gaze din gazoductul nord stream 1
Gazoductul Nord Stream 2. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, consideră că gazoductul Nord Stream 2 este o afacere proastă pentru Europaa anunţat Casa Albă. El spune că administraţia sa va reexamina sancţiunile privind acest proiect incluse într-un proiect de lege adoptat în mandatul fostului preşedinte Donald Trump, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Sancţiunile cu privire la acest gazoduct submarin au fost incluse în proiectul de lege anual asupra politicii de apărare, adoptat la 1 ianuarie. Acestea se aplică oricărei companii care ajută Gazprom, compania energetică rusă conducând proiectul, să pună conducte, să furnizeze nave ori să verifice echipamente.

Administraţia Trump, ca şi administraţia Obama, s-a opus proiectului pe motiv că va întări influenţa economică şi politică a preşedintelui rus Vladimir Putin asupra Europei. În trecut, Rusia a redus livrările de combustibil către Ucraina şi regiuni din Europa în timpul iernii, în cursul unor dispute privind preţul gazelor naturale.

Joe Biden s-a opus, de asemenea, proiectului, care ar ocoli Ucraina şi ar priva-o de taxele de tranzit profitabile, încă de când era vicepreşedintele democratului Barack Obama. Rusia şi Germania susţin că gazoductul este doar un proiect comercial.

Continuăm să credem, preşedintele continuă să creadă că Nord Stream 2 este o afacere proastă pentru Europa, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, adăugând că actuala administraţie va revizui restricţiile incluse în legislaţia privind politica de apărare.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri