Joe Biden critică proiectul noului gazoduct rusesc
Data publicării:
Vicepreşedintele american Joe Biden avertizează că proiectul unei noi conducte de transport a gazelor naturale, între Rusia şi Germania, „pare o afacere destul de proastă” pentru Europa. El a erxplicat şi de ce face această afirmaţie: noul gazoduct – Nord Stream 2 – va spori dependenţa energetică de Moscova, scrie News.ro.
O blocare a Europei „într-o dependenţă mai mare faţă de Rusia (...) va destabiliza în mod fundamental Ucraina”, a declarat vicepreşedintele american la Stockholm, la finalul unei întâlniri cu premierul suedez. După care Joe Biden i-a îndemnat pe liderii europeni să ia propriile decizii în acest dosar.
Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale din lume, vrea să construiască o nouă conductă de transport care să ocolească Ucraina.
Traseul Nord-Stream 2 este stabilit prin Ţările Baltice, către Germania iar construcţia ar urma să fie gata în 2019. Proiectul este susţinut de OMV, de E.ON, de compania germană Wintershall, de Shell şi de Engie, fostul GDF.
Uniunea Europeană, care importă din Rusia o treime din necesarul său de gaze naturale, încă nu a aprobat construcţia noului gazoduct care ar urma să dubleze capacitatea de export a Gazprom.