Iranul a anunțat sâmbătă lansarea producției unui nou tip de rachetă, pe fondul tensiunilor crescânde între Statele Unite și Teheran, relatează Reuters.
Racheta Sayyad 3 poate ajunge la o altitudine de 27 de kilometri și poate atinge ținte la distanțe de până la 120 de kilometri, a declarat ministrul apărării iranian Hossein Dehghan în cadrul unei ceremonii.
Rachetele pot avea drept ținte avioane de luptă, drone, rachete de croazieră și elicoptere, a spus Dehghan.
Săptămâna trecută, Statele Unite au impus noi sancțiuni economice împotriva Iranului ca urmare a continuării programului său de rachete balistice și au afirmat că "activitățile maligne" ale Teheranului din Orientul Mijlociu subminează orice "contribuții pozitive" ale acordului nuclear încheiat în 2015 cu Iranul.
Dehghan a declarat totodată că recentul acord militar de 110 miliarde de dolari încheiat între Statele Unite și Arabia Saudită, anunțat în timpul vizitei lui Trump la Riad în luna mai, are drept scop să reprezinte o amenințare la adresa Iranului.
FOTO: Agerpres