În Tokyo, au fost instalate primele toalete publice complet transparente. Cum funcționează și de ce sunt oamenii încântați de ele
Data publicării:
În câteva parcuri din Tokyo au fost instalate primele toalete publice transparente, cărora potențialii utilizatori le pot inspecta curățenia din exterior, caracteristică de care rezidenții s-au arătat deja foarte încântați.
La prima vedere, aceste noi utilități par de nefolosit, însă, odată ce o persoană se află în interior, cabinele devin opace, fiind realizate din „sticlă inteligentă” colorată, potrivit The Guardian.
Toaletele transparente au fost create de arhitectul Shiheru Ban, câştigător al unui prestigios premiu, în colaborare cu o serie de designeri de vârf, și, deocamată, au fost instalate în cinci locații din cartierul Shibuya, în cadrul programului Tokyo Toilet Project, derulat de Fundația Nippon.
„Există două probleme când vine vorba de toaletele publice, în special cele din parcuri: dacă sunt curate şi dacă cineva se ascunde în interior", se precizează în comunicatul fundației. „Noaptea luminează parcul ca un felinar frumos”, se mai spune în comunicat.
Potrivit proiectului, până în primăvara viitoare, vor fi instalate 17 astfel de toalete în parcurile din oraș.