Noi imagini tulburătoare cu incendiile din Grecia: „Mamă, vom muri? Mamă, nu pot respira!”

Data actualizării: Data publicării:
imagini

Apar noi imagini tulburătoare din timpul incendiilor care au răvăşit Grecia şi au lăsat în urmă 91 de morţi. În film se văd sute de oameni forţaţi să-şi găsească salvarea pe stânci, ameninţaţi de flăcări uriaşe. 25 de persoane sunt date dispărute, aşa că e de aşteptat ca numărul victimelor să crească. Asta în timp ce continuă să vină mărturii ale oamenilor care au pierdut totul în doar câteva minute.

Nu există cuvinte care să exprime groaza pe care au trăit-o aceşti oameni, izolaţi pe stâncile din localitatea Mati. Ore întregi, cele 300 de persoane s-au întrebat în orice moment dacă le sosise sfârşitul.

Copil: Mamă, vom muri? Mamă, nu pot respira! Mamă, unde mi-e cel mai bun prieten? Vom muri aici, oare?

Oamenii s-au refugiat pe stânci din calea focului care a avansat extrem de repede. Nici nu şi-au dat seama când flăcările ajunseseră flăcările lângă ei.

Până la urmă, aceşti oameni au avut nooc: au scăpat cu viaţă. Flăcările, fumul şi aerul fierbinte nu i-au răpus, aşa cum au păţit alte zeci de persoane.

Mihai Georgescu, ISU Dobrogea: Intervine fenomenul de frică şi cel de panică. Automat nu şi-au protejat căile respiratorii pentru că odată ce erau protejaţi de radiaţia termică a apei mării, nu trebuia să păţească nimic altceva.

După stingerea flăcărilor, unii localnici s-au întors în locul pe care până acum câteva zile îl numeau casă. În unele cazuri, din locuinţe au mai rămas doar nişte pereţi negri de funingine.

Konstantinos Gkikas, localnic: Aici erau gâştele mele şi porumbeii, i-am găsit în perechi în recipiente cu apă, arseseră împreună. Nu-mi vine să cred că ce am construit într-o viaţă s-a dus în 10 minute. E incredibil.

Alte animale s-au descurcat cum au putut. Un câine s-a ascuns într-un cuptor şi a rămas în viaţă. Între timp, ancheta care ar trebui să stabilească vinovaţii pentru izbucnirea incendiilor pare să bată pasul pe loc. Până acum se ştie doar că, într-un caz, focul a pornit de la neglijenţa unui localnic şi apoi a scăpat de sub control.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei