Imagini ale disperării vin din Afganistan. Din cauza secetei extreme cu care se confruntă ţara, oamenii îşi vând copiii ca să poată cumpăra ceva de mâncare. Tranzacțiile sunt în rate.
Seceta i-a alungat pe aceşti afgani din casele lor. S-au refugiat lângă oraşul Herat, unde trăiesc acum într-o tabără de corturi, la mila autorităţilor. Este şi cazul lui Mamareen, o femeie care şi-a pierdut bărbatul în război şi nu-şi mai poate hrăni cei trei copii. Aşa că a luat o decizie radicală.
Mamareen: Ca să nu murim cu toţii de foame, am vândut-o pe fiica mea unui bărbat pentru 3.000 de dolari, dar până acum am primit doar 70 de dolari. Nu aveam niciun ban, nimic de mâncare. Ea nu ştie că am vândut-o, cum ar putea şti? E doar o copilă, dar nu am avut ce face...
Oricât ar suna de dur, fiica de şase ani a acestei femei a fost vândută în rate. Cumpărătorul, un bărbat care a luat-o pe Akila pentru fiul său, nu-şi permite să dea toţi banii odată, aşa că va plăti lunar până la achitarea datoriei.
Najmuddin, cumpărătorul Akilei: Familia ei nu avea ce să mănânce, erau cu toţii flămânzi. Şi eu sunt sărac, dar sunt convins că voi putea da banii treptat, în doi sau trei ani. Astfel de lucruri se întâmplă pe aici, chiar şi un om în vârstă se căsătoreşte cu o fată tânără.
Şi într-adevăr, astfel de momente au loc pe tot cuprinsul taberei de lângă Herat. Este şi cazul acestui bărbat, care şi-a vândut fetiţa de patru ani unui alt afgan, ca să-şi achite datoriile. Sunt clipe teribile pentru aceşti oameni, care trebuie să ia decizii de neconceput pentru a supravieţui. Şi este doar începutul, fiindcă îi aşteaptă o iarnă aridă şi rece, într-o ţară în care seceta a ucis în acest an mai mulţi oameni decât luptele cu talibanii.