Comisia de anchetă a fost creată de majoritatea republicană din Camera Reprezentanţilor, iar potrivit presei de peste Ocean, Clinton nu a făcut niciun pas greşit în timpul audierilor. A răspuns concis la întrebări, în contextul în care republicanii o acuză de neglijență.
Democraţii susţin, însă, că acuzaţiile vor să ştirbească popularitatea lui Hillary Clinton, mai ales că aceasta candidează la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Pe 11 septembrie 2012, ambasadorul american şi trei diplomaţi de la Washington au murit în oraşul libian Benghazi, după ce ambasada a fost atacată de o grupare islamistă.
„Nimeni nu a recomandat închiderea (ambasadei, n. red.), dar aţi avut doi ambasadori care au vorbit despre acest lucru şi iată ce s-a întâmplat cu cererile lor - au fost rupte”, a punctat Peter Roskam, congresman republican.
„Ei bine, asta nu-i adevărat!”, a răspuns Hillary Clinton.
„Am pierdut mai multe ore de somn decât voi toţi laolaltă. Mi-am stors creierul încercând să-mi dau seama ce s-ar fi putut face mai mult. Nu vreau să vă faceţi o impresie greşită despre ce am făcut şi cum am făcut-o. Sunt multe curente de opinie în cadrul acestei comisii, dar sper că interesul naţional depăşeşte partizanatul. Trebuie să facem asta la un moment dat”, a declarat Hillary Clinton, fost secretar de Stat.