În Hawaii continuă evacuările din calea erupţiei vulcanului Kilauea. 35 de clădiri, majoritatea locuinţe, au fost distruse până acum de lava scursă şi numeroase altele sunt în pericol.
În sol au apărut noi fisuri prin care urcă la suprafaţă magmă şi vapori toxici.
Imaginile publicate pe reţelele sociale arată lava distrugând maşini şi tot ce altceva mai întâlneşte în cale.
O ceaţă de dioxid de sulf otrăvitor a învăluit zona, la care se adaugă fumul degajat de incendii şi asfaltul încins.
Vulcanologii avertizează că erupţiile şi seismele ar putea dura câteva luni.