Oficialii eleni s-au angajat în faţa creditorilor internaţionali să reducă evaziunea fiscală şi să crească încasările la buget, dar nu au fost stabilite penalizări pentru nerespectarea acestei promisiuni.
În ultimele câteva săptămâni, două rapoarte ale creditorilor ţării au arătat că Grecia nu a îndeplinit nici jumătate din angajamentele asumate în această problemă, relateazăNew York Times, citat de MEDIAFAX.
Unul dintre aceste rapoarte arată că Guvernul de la Atena a mărit încasările din taxe cu 1,3 miliarde de dolari, faţă de cele 2,6 miliarde de dolari la care sperau în 2012.
Numai 88 de companii mari au fost verificate, cu mult sub obiectivul fixat de 300. În cazul persoanelor fizice, au fost verificate de fisc numai 467, faţă de numărul de 1.300 vizat iniţial.
Guvernul de coaliţie condus de premierul Antonis Samaras continuă să promită că va combate corupţia şi evaziunea fiscală, dar o analiză a UE şi FM arată că „nu se observă îmbunătăţirea controalelor fiscale sau a colectării taxelor”.
Analiştii avertizează că incapacitatea de a urmări agresiv evazioniştii amplifică tensiunile sociale, iar 2013 va fi „un iad” pentru clasa de mijloc, în timp ce oamenii bogaţi sunt de neatins.
Potrivit raportului UE şi FMI, taxele neplătite de contribuabili se ridică la aproape 70 de miliarde de dolari, circa 25% din PIB-ul Greciei. Din aceste taxe, numai 15-20% pot fi de fapt colectate, fie pentru că datornicii nu pot plăti, fie din alte motive.