Germania se aşteaptă la încetinirea economiei ţării în acest an
Economia Germaniei s-a contractat în ultimul trimestru al anului 2012 cu 0,5 procente, mai mult decât se așteptau economiștii. Estimările Biroului Federal de Statistică arată că performanța economică slabă din ultimele trei luni ale lui 2012 au făcut ca ascensiunea celei mai mari economii europene să fie de numai 0,7% anul trecut.
Vestea este îngrijorătoare având în vedere că în 2011 economia germană a crescut cu 3% , iar în 2010 cu 4,2% . Principalul motiv al acestei evoluții negative a fost scăderea exporturilor și a investițiilor făcute de companii. Totul pe fondul recesiunii din zona euro. Deşi Banca Centrală a Germaniei estimează că economia ţării va reveni pe creştere în primele trei luni ale acestui an, veștile pe care aceeași instituție le dă, atrag atenția.
Potrivit cotidianului „Handelsblatt”, aceeași Bundesbank vrea să-şi mute rezervele de aur de la Paris înapoi la Frankfurt. Germania vrea să-şi reducă şi rezervele de metal preţios din SUA şi Marea Britanie.
Curtea Federală de Conturi cerea în urmă cu trei luni verificarea rezervelor de aur ale Germaniei puse sub cheie în străinătate. Rezerva Federală a SUA deţine 45% din cele aproximativ 3.400 de tone de aur ale Germaniei. Banca Angliei păstrează 13% din ele, iar Banca Franţei 11%. Restul se află la sediul Bundesbank din Frankfurt.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News