FOTO. Shimon Peres a dezvăluit pe Facebook că s-a deghizat pentru a ajunge la negocieri secrete cu regele Iordaniei

Data publicării:
shimon peres deghizat - fb

 

Purim nu este singurul moment în care te poţi deghiza. Iată deghizarea pe care am făcut-o la mijlocul anilor '70 (...), în timp ce mă duceam la întâlniri cu regele Hussein al Iordaniei înainte de semnarea acordurilor de pace”, scrie Shimon Peres pe pagina sa de Facebook.

În fotografii, președintele Israelului, care a avut un rol central în negocierile ce au condus la Tratatul de Pace dintre Israel şi Iordania, semnat în 1994, este foarte greu de recunoscut, apărând deghizat cu barbă şi perucă şi purtând pe cap o pălărie Borsalino, scrie Mediafax.

Sărbătoarea Purim, care va fi celebrată duminică şi luni, comemorează, potrivit tradiţiei ebraice, victoria evreilor împotriva lui Haman, un vizir din Imperiului Persan care a trăit în secolul V înainte de Hristos. Cu ocazia acestei sărbători, evreii organizează carnavaluri, libaţii şi petreceri stradale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri