Fostul preşedinte israelian Shimon Peres, spitalizat de urgență

Data publicării:
peres

Fostul preşedinte israelian şi laureat al Nobelului pentru Pace Shimon Peres, în vârstă de 93 de ani, a fost spitalizat marţi seara, în apropiere de Tel Aviv, în urma unui accident vascular cerebral, a anunţat biroul său într-un comunicat, relatează AFP.

peres
Foto: Guliver/GettyImages

„Fostul preşedinte a fost spitalizat la Spitalul Tel-Hashomer în urma unui accident cerebral. Starea sa este stabilă. Este conştient şi primeşte un tratament adaptat”, a precizat biroul.

Peres s-a confruntat în ianuarie cu două probleme cardiace în decurs de zece zile şi a fost spitalizat în două rânduri.

Unul dintre artizanii Acordurilor de pace de la Oslo din 1993, Shimon Peres a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1994, împreună cu fostul premier israelian Yitzhak Rabin şi fostul preşedinte palestinian Yasser Arafat. Ambii au decedat.

Ultimul om politic în viaţă care provine din generaţia părinţilor fondatori ai Israelului, Peres a fost ministru în numeroase guverne, a deţinut în mai multe rânduri funcţia de premier, iar apoi pe cea de preşedinte al israelului, din 2007 şi până în 2014.

La vârsta de 93 de ani el este deosebit de activ, prin intermediul Centrului Peres pentru Pace, care promovează coexistenţa între evrei şi arabi, scrie News.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri