Fost șef al statului brazilian, Lula da Silva îşi lansează candidatura la preşedinţie după guvernarea „iresponsabilă” a lui Bolsonaro

Data actualizării: Data publicării:
Lula da Silva face declarații
Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a anunţat sâmbătă că „revine în luptă” şi îşi depune candidatura la scrutinul prezidenţial din octombrie, cu scopul de „a reconstrui Brazilia”. Foto: Profimedia

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a anunţat sâmbătă că „revine în luptă” şi îşi depune candidatura la scrutinul prezidenţial din octombrie, cu scopul de „a reconstrui Brazilia”, după guvernarea „iresponsabilă şi criminală” a lui Jair Bolsonaro, actualul şef al statului, transmite AFP.

„Suntem pe deplin pregătiţi să muncim nu doar pentru victorie, la 2 octombrie, ci şi pentru reconstrucţia şi transformarea Braziliei, ceea ce va fi mai greu decât victoria la alegeri”, a declarat Lula, în vârstă de 76 de ani, la un miting de lansare a campaniei sale electorale, în faţa a 4.000 de susţinători, la Sao Paolo.

„Este un moment foarte special în viaţa mea, special pentru că pot conta pe voi, pentru că am reuşit pentru prima dată să unesc toate forţele politice progresiste în jurul campaniei mele”, a continuat fostul preşedinte.

Noua coaliţie a lui Lula se numeşte „Împreună pentru Brazilia”.

Potrivit EFE, toate sondajele de opinie îl dau drept favorit pe Lula, liderul Partidului Muncitorilor (PT, progresist), cu 45% din intenţiile de vot, faţă de 30% cu cât este creditat Bolsonaro.

Având în spatele său un steag uriaş al Braziliei, Lula, în costum, dar fără cravată, a pledat în discursul său pentru suveranitatea Braziliei, mai notează sursa citată de Agerpres.

„Avem o cauză: să restabilim suveranitatea Braziliei”, a spus Lula, care l-a acuzat pe Bolsonaro că „distruge politicile publice pentru milioane de brazilieni”.

Lula a mai deţinut funcţia de preşedinte între 2003 şi 2010.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri