Imagini apocaliptice în Cuba. Un fenomen extrem de violent a smuls copacii din pământ și a rupt balcoane din clădiri
Data actualizării: Data publicării:
Cel puțin 3 persoane au murit, iar alte 174 au fost rănite, după ce o tornadă neobișnuită a lovit Havana, capitala Cubei. Guvernul a descris tornada drept „un fenomen extrem extraordinar”, puternic, primul de acest gen care lovește Havana în ultimele decenii, scrie BBC News.
Furtuna a lăsat în urmă zeci de răniți, trei morți și daune „severe”, a declarat președintele cubanez Miguel Diaz-Canel. Imaginile postate pe Twitter arată zeci de case distruse și camioane răsturnate pe marginea drumului.
Tornada a lovit mai multe cartiere sărace din Havana, duminică noaptea, când vântul a ajuns la o viteză de 100 de km/oră și a scos copacii din pământ, cu rădăcini cu tot, și a tăiat electricitatea din oraș.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Un spital de maternitate a fost atât de grav avariat de tornadă încât toate persoanele au fost evacuate, de teamă ca structura clădirii să nu se prăbușească peste oameni.
În cartierul Luyano, un balcon a fost smuls cu totul dintr-o clădire, iar străzile au fost blocate de moloz. Echipajele de intervenții lucrează acum pentru a reface rețeaua de electricitate.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Martorii spun că tornada se auzea „ca un motor de avion” și că presiunea atmosferei s-a schimbat simțitor pe măsură ce aceasta se apropia de oraș. „Tornada m-a prins pe stradă, în mașină cu soția și copiii. A trebuit să ne ferim de copacii care cădeau pe străzi, să evităm zonele inundate și vântul puternic până când am reușit să ajungem în siguranță acasă. Ne-a fost extrem de frică”, a povestit actorul Luis „Panfilo” Silva.