În 1951, Henrietta Lacks, o tânără afrro-americană din Baltimore, a murit de cancer. Înainte de moartea ei, o mică mostră de celule i-a fost luată fără știrea ei, iar aceste celule au continuat să se înmulțească. Celulele HeLa au devenit prima „linie de celule umane nemuritoare” și au ajutat atât la salvarea, cât și la crearea a milioane de vieți de atunci, relatează BBC.
Henrietta Lacks a fost diagnosticată cu cancer cervical în 1951. Locuia în Baltimore și a mers pentru tratment la Johns Hopkins, pentru că era singurul loc din apropiere unde erau tratați pacienții de culoare. În perioada segregației, spitalele aveau secții speciale pentru afro-americani.
Fără știrea ei, înainte de tratament, medicul i-a recoltat o mostră de celule și le-a trimis cercetătorului George Gey, care se ocupa de culturi de celule la Johns Hopkins.
Gey încercase timp de zeci de ani să crească celule în afara corpului uman, fără succes. Din motive care nici astăzi nu sunt clare, celulele Henriettei au supraviețuit. Au continuat să se înmulțească – se dublau la fiecare 24 de ore.
Gey și-a sunat colegii și le-a spus că a obținut „prima linie de celule nemuritoare”, ceea ce înseamnă că se vor multiplica la nesfâșit.
De-a lungul timpului, celulele HeLa, numite astfel după Henrietta Lacks, au fost trimise de la Johns Hopkins cercetătorilor pe tot globul.
Aceste celule au schimbat, practic, medicina. Au fost folosite pentru crearea vaccinului împotriva poliomielitei, au fost duse în primele misiuni spațiale pentru a le testa reacția la medii fără gravitație. Au fost folosite, de asemenea, pentru crearea celor mai importante tratamente pentru cancer. Au fost primele celule clonate și printre primele care au avut o hartă ADN.
Mai mult, celulele HeLa au fost folosite la dezvoltarea fertilizării in vitro.
Aproape toate vaccinurile de astăzi au o legătură cu celulele HeLa. Inclusiv cercetări legate de noul coronavirus au fost făcute cu aceste celule.
Dar celulele „nemuritoare” ale Henriettei Lacks nu i-au salvat și ei viața. A murit în octombrie 1951, la 31 de ani. Pentru că nu i s-a spus despre prelevarea celulelor, nu a știut cât de importante vor fi pentru medicină. De altfel, nici familia ei nu a știut asta până când scriitoarea Rebecca Skloot nu a luat legătura cu fiica Henriettei, Deborah, 50 de ani mai târziu.
„Rebecca a colaborat cu mama mea, au mers în Virginia pentru a vorbi cu membri ai familiei, au călătorit peste tot. Mama mea avea 2 ani când a murit Henrietta, așa că practic nu și-a cunoscut mama”, spune Alfred Lacks Carter, nepotul Henriettei Lacks.
Deborah a fost, pe de o parte, încântată de contribuția adusă științei de mama ei, dar pe de altă parte a fost furioasă că toată lumea a beneficiat de acest celule, cu excepția familiei ei.
„Familia nici nu a știut că Henriettei i-au fost prelevate celule și au fost folosite de oameni de știință și cercetători din toată lumea și că așa s-au câștigat milioane de dolari. Iar familia abia primește îngrijirea medicală de bază”, spune Jeri Lacks-Whye, nepoata Henriettei.
Acum, familia colaborează cu Institutul Național de Sănătate din SUA. Au înființat o comisie comună care verifică toate cererile pentru cercetări făcute cu celulele Henriettei.
Editor : Monica Bonea
