Exodul refugiaților | Nervii europenilor cedează

Data publicării:
POLITIE GERMANIA - GettyImages-507382312
Gulliver/GettyImages

Proteste violente în Marea Britanie. În oraşul-port Dover din Marea Britanie demonstranţii de extremă-dreaptă s-au bătut cu cei care militau pentru drepturile refugiaţilor. Şase persoane au fost rănite în încăierare şi ar fi fost mai multe victime dacă poliţiştii nu despărţeau cele două tabere. Nouă oameni au fost reţinuţi în urma violenţelor.

Suedia. Situaţia este tensionată şi la Stockholm. Localnicii anti-imigraţie au cerut demisia premierului şi expulzarea rapidă a străinilor. În ciuda prezenţei masive a poliţiştilor, câţiva dintre participanţi au reuşit să îi atace pe cei care luau parte la o manifestaţie anti-rasism în apropiere.

163.000 de refugiaţi au depus cereri de azil în Suedia anul trecut, dar guvernul a anunţat că doar jumătate vor primi acest drept.

Incidentele vin la capătul unei săptămâni tensionate în Suedia. Vineri, câteva zeci de persoane cu feţele acoperite şi-au dat întâlnire într-o piaţă din Stockholm cu scopul - declarat pe reţelele de socializare - de a agresa imigranţi. Tot săptămâna trecută, o angajată a unui centru pentru solicitanţii de azil a fost ucisă de un refugiat. Alţi 19 tineri imigranţi au atacat cu arme improvizate personalul dintr-un centru pentru copii refugiaţi şi i-au ţinut blocaţi câteva ore într-o încăpere.

Germania. Sute de militanţi anti-imigraţie au ieşit în stradă şi în Germania. În fruntea lor a fost şeful partidului anti-imigrație, Alternativa pentru Germania, care a spus că poliţiştii de frontieră trebuie să oprească imigranţii ilegali cu orice preţ, chiar şi cu arma în mână.

Cota de popularitate a alianței conservatoare CDU-CSU a cancelarului german Angela Merkel a ajuns la cel mai scăzut nivel din iulie 2002 din cauza politicii sale a frontierelor deschise pentru migranți, relatează Agerpres. Conform unui sondaj publicat de săptămânalul Bild am Sonntag, doar 34% dintre persoanele chestionate au afirmat că au o opinie favorabilă față de Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel și partenerul său, Uniunea Creștin-Socială (CSU), ceea ce reprezintă o scădere cu două procente. Partidul Social Democrat — care face parte din coaliția la guvernare — a scăzut cu un procent în intențiile de vot, ajungând la 24%, conform sondajului realizat în perioada 21—27 ianuarie în rândul a 1.638 de persoane.

Pe de altă parte, partidul antiimigrație Alternativă pentru Germania (AfD), care a stârnit un scandal sâmbătă după ce a sugerat că responsabilii de securitate de la frontieră ar trebui să tragă asupra migranților care încearcă să intre în țară ilegal, a atins un record de 12% din intențiile de vot, în creștere cu două procente față de precedentul sondaj publicat duminca trecută.

Germania, care a primit 1,1 milioane de solicitanți de azil în 2015, se confruntă cu o creștere a îngrijorărilor populației legate de capacitatea sa de absorbție a fluxului migratoriu masiv.

Între timp, Austria a ridicat un gard cu o înălţime de doi metri la frontiera cu Slovenia, pentru a împiedica intrarea ilegală a imigranţilor în ţară. Construcţia se întinde pe o distanţă de 4 kilometri şi a fost ridicată în zona prin care intrau cei mai mulţi refugiaţi în ţară.

„Cred că este o idee proastă. Un gard nu va opri mii de oameni să vină şi să încerce să intre în ţară. Cred că ar trebui să înceapă să facă politici prin care să pună capăt războiului din Siria şi tuturor acestor lucruri”, este de părere un cetățean austriac.

Guvernul de la Viena a limitat la 500 numărul refugiaţilor care pot intra zilnic în Austria. De asemenea, intenţionează să limiteze afluxul de imigranţi la cel mult 37.500 de persoane în acest an şi vrea să expulzeze 50.000 de solicitanţi de azil până în 2019.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la pornirea mașinii pe frig. Titi Aur: „Aceasta este cea mai dăunătoare...
Digi FM
Fiica de 17 ani a cântărețului moldovean Igor Cuciuc a murit după balul de absolvire. Artistul, acuzații...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
TRAILER "Waltzing with Brando", în care Billy Zane devine copia la indigo a lui Marlon Brando. Viața privată...
Adevarul
De ce tinerii din Generația Z evită să folosească toaleta de la serviciu
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Papa Francisc
Papa Francisc crede că este necesar un studiu internaţional privind un posibil genocid în Fâșia Gaza
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Ralph Fiennes, de nerecunoscut în „The Return”. Actorul, alături de Juliette Binoche, la 28 de ani...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului