Digi24.ro publică astăzi jurnalul de călătorie al unui român care a ajuns recent în Coreea de Nord. La mijlocul lunii aprilie, Mihai Titienar a intrat în cea mai închisă ţară din lume pe la frontiera terestră cu China, având astfel ocazia de a simţi atmosfera de acolo şi nu oricând, ci într-una din cele mai fierbinţi perioade pentru regimul de la Phenian.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Dosarul nord-coreean revine puternic în prim-planul agendei internaţionale, ultimele săptămâni fiind marcate de intensificarea tensiunilor dintre Washington şi Phenian, pe fondul ameninţării nucleare crescânde şi a testelor cu rachete realizate de regimul comunist.
Administraţia Trump a înăsprit tonul faţă de Coreea de Nord, aşteptând totodată ca şi Beijingul să joace un rol constructiv în acest dosar. Aflat în Coreea de Sud acum nici două săptămâni, vicepreşedintele Mike Pence a declarat că ”epoca răbdării strategice pentru Coreea de Nord s-a încheiat”, iar nu mai departe de miercuri cei o sută de senatori ai SUA au fost invitaţi la Casa Albă pentru informări asupra situaţiei la zi în dosarul nord-coreean.
Românul Mihai Titienar ne introduce în atmosfera din aceste zile din ţara a cărui regim se sprijină pe doi piloni: cultul personalităţii şi arma nucleară.
Jurnal de călătorie
De foarte multă vreme Coreea de Nord e un subiect pentru care am un interes deosebit. Modul în care această societate a evoluat, închisă și separată de restul comunității internaționale, mă atrage în primul rând prin exotism, dar și pentru lecțiile pe care le oferă despre cum evoluează disputele internaționale.
Având în vedere acestea, dar și faptul că locuiesc relativ aproape, în China, am hotărât să călătoresc în Coreea de Nord. Chiar dacă perioada în care am călătorit acolo coincide cu una în care tensiunile cu SUA sunt alarmant de ridicate, am considerat că aceasta este una dintre ultimele oportunități pentru a cunoaște această țară așa cum este ea de la căderea URSS încoace, izolată și belicoasă. Probabil ca în perioada următoarea Coreea de Nord va deveni scena unor conflicte militare, sau va cunoaște o integrare mai profundă în comunitatea internațională. Mai mult decât atât, pe 15 aprilie urma să aibă loc cea de-a 105-a aniversare a lui Kim Il Sung, fondatorul și președintele etern al Coreei de Nord, prilej cu care mai multe evenimente festive urmau să aibă loc – inclusiv o paradă militară.
Contrar percepției publice, este foarte ușor să călătorești în “Regatul Hermit”. În ultimii ani numărul turiștilor străini care au vizitat Coreea de Nord a crescut în permanență. Singurul impediment pentru a călători acolo este cel financiar, dat fiind faptul că tururile organizate pentru turiști în această țară izolată sunt destul de scumpe. Coreea de Nord este puternic afectată de sancțiunile internaționale, iar turismul reprezintă o sursă semnificativă de lichidități.
Pe durata călătoriei în Coreea de Nord, turiștii vizitează un traseu prestabilit, fiind acompaniați în permanentă atât de ghizi străini, cât și de ghizi nord-coreeni.
Când vine vorba de fotografiat, străinii trebuie să respecte 3 reguli importante:
1. Atunci când sunt fotografiate statui sau imagini ale liderilor, corpul lor trebuie să apară integral în fotografie, nu poți fotografia doar o parte a statuii/imaginii.
2. Este interzisă fotografierea armatei (personal, echipament sau baze militare)
3. Este interzisă fotografierea siturilor de construcții.
În unele situații ghizii îți vor spune că nu poți face fotografii, sau că trebuie să îți lași camera de fotografiat în mașină. Cu toate acestea, simt nevoia să menționez că regulile privind fotografiatul sunt mult mai laxe decât se speculează.
În Coreea de Nord
Odată ajuns în Dongdan, orașul de la granița dintre și Coreea de Nord, poți vedea primele indicii ale vieții sub regimul Kim.
Un punct vamal care e de obicei gol este astăzi împânzit de oameni; nord-coreenii care lucrează în China se întorc acasă pentru cel mai important moment al anului – aniversarea președintelui etern Kim Il Song. Nord coreence îmbrăcate sărăcăcios, cu coafuri amuzante, fețe îmbătrânite și mâini crăpate, stau zâmbitoare într-o coadă separată de cea în care stau străinii. Bărbații scunzi și slabi, îmbrăcați în costume largi, cu sacou nord-coreean ce se prinde în nasturi până la gât, fumează calm și nepăsător.
Procedurile de la granița chineză sunt simple, dar durează mai mult decât ne așteptăm noi. De partea cealaltă, la punctul vamal coreean, procedurile sunt de asemenea simple, doar că mult mai amuzante. Cărțile, telefoanele și camerele foto sunt colectate în sacoșe de pânză pentru a fi numărate, iar pe o fișă care trece din mâna în mâna trebuie să completăm modelul și culoarea telefonului pe care îl deținem. Așa controlezi tehnologia modernă, contabilizând-o și punând-o în sacoșe de pânză.
Cât am așteptat pentru finalizarea procedurile birocratice, ne-am împrietenit cu niște ofițeri ce păreau a avea funcții importante în cadrul punctului vamal. Suntem întrebați din ce țări provenim. Când aude de România, unul dintre ofițeri îmi spune direct „Ceaușescu” și mimează un foc de armă. „Yes, Yes!” răspund eu, iar el mă privește cu simpatie. Amica mea le spune că e braziliancă, iar ofițerul începe să facă scheme de fotbal „RONALDO!”. Ofițerii au devenit curioși când au văzut ce fuma amicul meu olandez, iar acesta a scos din borsetă o pungă cu tutun și a început să facă țigări pe care le-a împărțit ofițerilor, sudând foițele cu limba. Aceștia se uitau ciudat la țigările primite și trăgeau din ele cu nepricepere.
Curând ne urcăm în autocare și mergem către gara. Am ajuns în Coreea de Nord. Câteva femei frumoase se plimbau pe peron, iar noi ne întrebăm dacă acestea sunt acolo doar pentru a-i impresiona pe străini.
În călătoria cu trenul de la granița cu China până în Phenian vezi scene de o sărăcie lucie. Oamenii încearcă cu eforturi supraomenești să exploateze un sol arid și nefertil, fără a folosi irigații, sau utilaje agricole moderne. Din tren se pot vedea mii și mii de copaci tineri, uscați, cu tulpinile înconjurate de pietre albite cu var – probabil pentru a fi protejate de prădători. Asta înseamnă că există oameni care au stat și au vopsit cu var milioane de pietricele pentru a proteja copaci ce oricum aveau să piară, dat fiind solul neprielnic.
Pe viitor, când voi mai auzi pe cineva spunând că „măcar pe vremea lui Ceaușescu toată lumea avea de lucru” voi povesti cum în Coreea de Nord lumea vopsea pietricele cu var și nu existau șomeri. De altfel, am văzut în multe locuri cum oamenii încercau să folosească fiecare petec de pământ pentru agricultură, chiar și în zone pietroase.
Din tren, vedeai pe alocuri câte o femeie ce spală haine în râu, stații de tren cu fotografiile celor doi lideri și fabrici abandonate. Imaginea fabricilor dezafectate mi-a amintit de fabricile din orașul meu care au intrat în paragină după căderea comunismului.
Când am ajuns în gara din Phenian, am fost întâmpinați de o muzică ciudată, paralizantă, care se auzea din boxe răspândite prin oraș (o puteți asculta aici); muzica asta m-a încărcat cu și mai multă emoție. Primul lucru care mi-a venit în cap – 1984.
Obosiți, am urcat în autocare, nerăbdători să ajungem la hotel, să facem duș și să luăm masa, dar chiar înainte de a urca pe podul ce ducea către insula pe care eram cazați, autocarul a tras pe dreapta și a staționat vreme de mai bine de jumătate de ora. Pe podul nostru se vedeau trecând mașini militare. Erau în toi pregătiri ale armatei pentru parada militară ce urmau să aibă loc peste două zile.
Mai târziu, am ajuns la hotelul nostru cu 47 de etaje și restaurant rotitor. Hotelul arată bine, are multe baruri, sala de bowling, sala de karaoke, magazin de suveniruri și mini market. Plăcut chiar și după standarde occidentale, dar lifturile sunt incredibil de lente. În restaurantul rotitor luau cina și niște jurnaliști CNN. Am schimbat câteva vorbe cu ei, dar am rămas dezamăgit că Will Ripley, corespondentul care transmite frecvent din Coreea de Nord, nu era cu ei în acea seară.
În zilele care au urmat șederii mele în Coreea, am vizitat foarte multe locații importante, atât din capitală Phenian, cât și din alte orașe. Un lucru pe care l-au avut în comun toate vizitele făcute este cultul personalității liderilor. Fie că vizitam o plantație, o fabrică, sau un muzeu, două treimi din timp era alocat proslăvirii liderilor – se amintea de câte ori au trecut liderii pe acolo, ce instrucțiuni prețioase au dat și cum urmarea lor a dus la creșteri de producție și alte rezultate notabile.
Multe persoane s-au născut în regimuri opresive, sau citesc cărți și articole de ziar despre Coreea de Nord, ajungând să creadă că își pot închipui cum este să locuiești într-o țară în care cultul personalității liderului este motorul societății. Și eu am avut impresia că îmi pot închipui cum arată lucrurile în Coreea de Nord, dar așteptările mi-au fost cu mult depășite. E copleșitor să vezi la fiecare colț de stradă imagini cu liderii supremi, să auzi localnicii care fac frecvent referiri la faptele lor de măreție, să vezi cum mai toate cărțile din librării sunt fie semnate de lideri, fie despre ei, să ajungi la o plantație unde te aștepți să vezi răsaduri de varză, dar complementar primești o lecție de patriotism, să vezi cum, într-una din singurele zile libere pe care le au într-un an, oamenii se duc să depună flori la statuile liderilor lor, sau să intri într-un centru științific în care, înainte de orice altceva, trebuie să te apleci în față picturii imense cu Kim Il Sung și Kim Jong Il.
Un alt lucru pe care îl au în comun toate locațiile pe care le-am vizitat, cu excepția statuilor sau muzeelor dedicate liderilor țării, este starea lor avansată de degradare (atât fizică cât și morală). Cel mai mare combinat siderurgic din Coreea de Nord arată jalnic, iar aparatura din interior părea atât de degradată moral încât aveai impresia că vizitai URSS-ul din perioada lui Stalin.
Paradă militară
Momentul culminant al șederii mele în Coreea de Nord a fost parada militară organizată pe 15 aprilie, dată la care s-au aniversat 105 ani de la nașterea lui Kim Il Sung. Astfel de parade militare nu se organizează anual, dar cifra specială (105), cât și tensiunile recente cu SUA, au reprezentat un bun prilej pentru o demonstrație de forță a armatei nord coreene. Deși nu am primit acces în piața Kim Il Sung, unde a avut loc parada, ni s-a permis s-a stăm în apropierea acesteia, loc pe unde vehiculele militare ieșeau pentru a saluta populația din Phenian. A fost interesant să fiu acolo, să văd cum bărbați îmbrăcați în negru, oficial, și femei îmbrăcate în costume naționale, colorate, s-au adunat să salute armata cu flori de plastic. Judecând după cantitatea de fum care ieșea din tancurile care au deschid paradă, aș zice că nu e momentul să fim speriați de o apocalipsa nucleară. Ce se mai poate vedea cu ochiul liber e imensitatea armatei nord-coreene – șirul lung de camioane încărcate cu soldați coreeni părea că nu se mai termină.
O glumă spusă de un nord-coreean
Într-una din seri, când atmosfera era deja foarte destinsă, un nord coreean ne-a zis o glumă, probabil fără să anticipeze interpretarea noastră. Gluma sună în felul următor: Trei șoareci se hotărăsc să afle ce efecte au diferite tipuri de alcool asupra lor. Primul șoarece bea vodcă, iar acesta începe să fie cuprins de o dorință arzătoare de a face dragoste cu partenera sa. Al doilea șoarece bea whisky și începe să danseze amuzant. Într-un final, ultimul șoarece bea soju coreean și începe să strige „Unde e pisica, spuneți-i să vină aici, vreau să bat pisica!”.
Motive de optimism pentru viitor
Chiar dacă Coreea de Nord este un regim foarte închis, nu este greu să observi că există un contact tot mai intens pe care îl are cu lumea din afară. Numărul celor care lucrează în străinătate este tot mai mare (chiar dacă asta se întâmplă sub coordonarea statului), produsele importate sunt foarte populare, oamenilor le este permis să dețină moneda străină pe care o pot cheltui și în interiorul țării (unele produse exclusiviste pot fi cumpărate doar cu moneda străină).
Un lucru interesant de care am aflat recent e că inclusiv produsele sud-coreene devin tot mai populare în Coreea de Nord. Ele sunt aduse în țară de către nord coreenii care lucrează în China și au acces la magazine sud-coreene.
Piața la negru se află de asemenea într-o creștere masivă, iar asta se întâmplă cu acordul tacit al autorităților care au înțeles, după foametea de la mijlocul anilor '90, că nu e o idee bună să controlezi economia în totalitate. Aș îndrăzni să spun că în clipa de față, chiar dacă cu o mare întârziere, și în proporții mai reduse, societatea din Coreea de Nord urmează același traseu pe care l-au urmat majoritatea statelor comuniste după ce au constatat falimentul politicilor economice implementate anterior. Populația este pregătită pentru mai multă deschidere. Problema e că, deși societatea interacționează tot mai mult cu lumea exterioară, leadership-ul din Phenian e tot mai izolat. De când a preluat puterea în 2011 Kim Jong Un nu a părăsit niciodată țara, iar cea mai prolifică vizită pe care a primit-o până acum e cea a fostului baschetbalist Dennis Rodman. Contextul internațional e foarte complicat în perioada asta, dar cred că ar fi mult mai util ca în relația cu Coreea de Nord să fie folosit și morcovul, nu doar bățul.
Sper ca pe viitor lucrurile să evolueze într-o direcție care să permită îmbunătățirea vieții coreenilor de rând.
*Mihai Titienar, www.mihaititienar.com
