Eurodeputat italian se plânge Comisiei Europene: „Câini omorâţi cu multă cruzime pe străzile” din România

Data publicării:
cainia maidanezi mediafax-4

 

„La două zile după moartea copilului în România, când se anunţa că proiectul privind eutanasierea va fi supus votului, i-am scris preşedintelui Traian Băsescu împreună cu colegii din grupul italian pentru protecţia animalelor, fără a primi vreun răspuns", afirmă eurodeputatul italian Andrea Zanoni, membru al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi al Comisiei Parlamentului European pentru Ocuparea forţei de muncă şi Afaceri sociale.

„Am văzut imagini care prezentau câini omorâţi cu multă cruzime pe străzi şi ne-am mobilizat pentru ca cel puţin eutanasierile să fie făcute cu mai multă milă. Nu putem face mai mult, dat fiind că maidanezii sunt omorâţi şi în alte state UE şi întrucât lipseşte cadrul legal real şi complet privind animalele. Comisia Europeană trebuie să propună neapărat un proiect de lege, lucrăm în acest sens", precizează eurodeputatul italian, citat de blogul ziarului La Repubblica.

Eurodeputatul reaminteşte că Italia are probabil cea mai avansată lege din cadrul UE în acest domeniu, o dispoziţie care interzice uciderea animalelor. Însă „cazul României şi lipsa unor măsuri comune la nivelul Uniunii Europene redeschide şi dezbaterea despre transporturile necontrolate de animale (...), din ce în ce mai frecvente pe continentul european", subliniază eurodeputatul italian.

Situaţia din România a stârnit indignare în rândul asociaţiilor pentru protecţia animalelor din Italia, care fac apel la organizarea de proteste în faţa misiunilor diplomatice ale României, pentru revizuirea legii privind eutanasierea maidanezilor.

„Lucrăm la o scrisoare deschisă care se adresează ambasadorilor, consulilor, reprezentanţilor României în Italia. Reacţiile şi imaginile care vin din România sunt inacceptabile", afirmă Susanna Chiesa, liderul unei asociaţii de profil din Italia.

La rândul său, Piera Rosati, preşedintele Ligii Naţionale italiene pentru Protecţia Animalelor (LNDC), a anunţat trimiterea unei sesizări adresate Parlamentului European pentru a atrage atenţia că există deja norme comunitare pentru protecţia animalelor.

„PE a adoptat deja o declaraţie scrisă privind gestionarea populaţiei canine la nivelul UE. Prin acest text, statele membre sunt invitate să adopte strategii complete de gestionare a populaţiilor canine, printre care figurează măsuri de control, legi pentru evitarea cruzimii şi proceduri veterinare, inclusiv vaccinare antirabică şi sterilizare", argumentează Piera Rosati, cerând României să se conformeze obligaţiilor pe care le are în calitatea de stat membru UE.

Proteste față de legea care permite uciderea maidanezilor în România au avut deja loc sau au fost anunțate și în alte țări europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...