Emiratele Arabe Unite părăsesc coaliţia anti-ISIS, după ce un pilot iordanian a fost incendiat de terorişti

Data publicării:
emirate

Emiratele Arabe Unite sunt unul dintre cele patru state arabe care, în septembrie, anul trecut au anunţat că participă la coaliţia internaţională condusă de Statele Unite împotriva grupării Stat Islamic.

În urmă cu două luni, după ce teroriştii au doborât un avion iordanian şi l-au capturat pe pilot, autorităţile de la Abu Dhabi au decis să nu mai participe la niciun raid aerian. Informaţia a fost făcută publică abia acum, după ce pilotul iordanian a fost incendiat. Autorităţile din Emiratele Arabe Unite spun că nu vor mai participa la raidurile împotriva teroriştilor până când Pentagonul nu va elabora un plan prin care piloţii doborâţi de terorişti să poată fi salvaţi.

Iordania a reacţionat dur la uciderea pilotului iordanian de către gruparea teroristă Statul Islamic şi a executat doi jihadişti condamnaţi pentru terorism. Printre cei executaţi s-a aflat şi femeia a cărei eliberare o ceruseră cei din Statul Islamic în schimbul militarului.

Familia pilotului a primit de la autorităţi confirmarea că înregistrarea cu uciderea acestuia este autentică.

„În consider pe Muath un martir al lui Dumnezeu, cu voia lui Dumnezeu el este în cer, cu alţi martiri, oameni buni şi profeţi. Răbdarea mea este mare şi am cerut ajutor de la Dumnezeu şi cer guvernului iordanian să răzbune sângele lui Muath”, a declarat tatăl pilotului.

În localitatea natală a bărbatului, oamenii au ieşit pe străzi.

La Raqqa, oraşul sirian pe care teroriştii l-au proclamat capitala teritoriilor pe care au pus stăpânire, execuţia a fost proiectată pe ecrane gigant.

Jihadiştii au dat publicităţii un nou clip în care se vede cum sute de oameni privesc ca la cinematograf momentele de agonie prin care trece pilotul. Ei au intitulat acest clip "Bucuria musulmanilor în momentul incendierii pilotului iordanian".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri