Elon Musk a dezvăluit proiectul prin care vrea să revoluționeze transportul urban

Data publicării:
Elon Musk gesticuland
Elon Musk. FOTO: Gulliver/ Getty Images

Miliardarul american Elon Musk, fondatorul companiilor Tesla (automobile electrice) şi SpaceX (rachete spaţiale), a prezentat marţi seara în apropiere de Los Angeles o primă etapă a noului său proiect: un tunel subteran destinat să revoluţioneze transportul urban prin evitarea ambuteiajelor de la suprafaţă, informează AFP şi Reuters.

Elon Musk's The Boring Company Unveils Test Tunnel In California
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Într-o prezentare de 30 de minute transmisă în direct pe web, Musk a lăudat segmentul de tunel cu o lungime de 1,83 kilometri ca o tehnologie revoluţionară promovată de ultima sa companie de construcţii de tuneluri Boring Company. Musk a subliniat că acest tunel este primul pas spre dezvoltarea unei reţele de transport subteran de mare viteză, capabilă să transporte vehicule şi pasageri pe sub străzile celui de al doilea mare oraş din SUA cu viteze de până la 150 de mile pe oră (aproximativ 240 kilometri pe oră), scrie Agerpres.

"Singura modalitate pentru a rezolva problema ambuteiajelor este să trecem la 3D, pentru ca sistemul de transport să se alinieze habitatului", a concluzionat Elon Musk într-o conferinţă de presă. Miliardarul de origine sud-africană a dezvăluit că ideea unui tunel i-a venit în urmă cu doi ani când era blocat în trafic în timpul călătoriei între vila sa din Bel Air şi birourile companiei SpaceX de la  Hawthorne, sudul oraşului Los Angeles. Potrivit lui Musk această călătorie care dura peste 90 de minute era una care îi "distrugea sufletul".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media



Tunelul test dezvăluit marţi nu este la prima vedere nimic nou: un tub cu un diametru de 3,65 metri prin care circulă automobile Tesla Model X echipate cu roţi laterale pentru a evita contactul cu pereţii.

Pentru Elon Musk, adevărata inovaţie ţine de aceste două extensii retractabile (similare cu stabilizatoarele unei biciclete) care pot fi fixate pe orice automobil electric sau autonom, "pentru doar 200 până la 300 de dolari". "Astfel, un autoturism normal poate fi transformat în vehicul stabil, capabil să călătorească cu mare viteză printr-un mic tunel", spune Musk.

Experienţa oferită jurnaliştilor prezenţi cu ocazia inaugurării a fost să ruleze aproximativ 1,8 kilometri la o viteză de maxim 65 kilometri pe oră. În timp însă ideea este să permită miilor de vehicule electrice sau autonome să ruleze prin subsolul oraşului Los Angeles prin tunele similare la o viteză de aproape 250 kilometri pe oră. Vehiculele ar urma să aibă acces la tuneluri direct de la suprafaţă, prin intermediul ascensoarelor sau rampelor, acolo unde va fi suficient spaţiu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...