Dosar internațional | Poveștile a patru femei de succes
Islanda, Norvegia, Finlanda, Suedia şi Irlanda. Un raport din 2015 al Băncii Mondiale spune că acestea sunt ţările care se apropie cel mai mult de egalitatea de gen, de egalitatea dintre femei şi bărbaţi. Germania, ţara în care se află cea mai puternică femeie din Europa şi, potrivit unora, chiar din lume, este abia pe locul 11. Iar Statele Unite, ţara care ar putea avea, în curând, prima femeie preşedinte, este pe locul 28, cu 8 locuri mai puţin decât în raportul Băncii Mondiale de anul trecut.
„Anul acesta, de Ziua Femeii, îmi vin în minte două fotografii, pe care le-am făcut în Viena, vara trecută, când am încheiat acordul privind programul nuclear iranian. Una este fotografia oficială, în care eu sunt singura femeie de pe scenă. Cea de-a doua este o fotografie cu echipa de negociere a Uniunii Europene. În aceasta, femeile sunt de două ori mai numeroase ca bărbaţii. La fel a fost şi cazul echipei americane. A fost un succes uriaş al politicii noastre externe, unul făcut posibil de femei”, a declarat Federica Mogherini, șefa diplomației europene.
An de an tot mai multe femei ajung să ducă vieţi care erau considerate imposibile cu doar câteva decenii în urmă. Această fotografie, în care apar miniştrii Apărării din Suedia, Norvegia, Olanda şi Germania, este un exemplu. De altfel, Europa este continentul cu cea mai mare rată a participării femeilor în guvernare. Dar ea este de numai 25%!
„Există o expresie celebră, care îi aparţine unui filosof chinez. Vreau ca toată lumea să o ţină minte: femeile ţin pe umeri jumătate din bolta cerească. Daţi-mi voie să o spun din nou: femeile ţin pe umeri jumătate din bolta cerească”, a spus Joe Biden, vicepreşedintele SUA, despre femei antreprenor în Dubai.
Potrivit UNICEF, aproape 500 de milioane de femei nu pot citi şi 62 de milioane de fete nu pot merge la şcoală. Cu toate acestea, în 2012, femeile au obţinut 60% din toate diplomele de master şi 51% din toate doctoratele din lume.
Odată ajunse în câmpul muncii, există problema diferenţei de salariu. În Canada, de exemplu, considerată una dintre cele mai progresiste ţări din lume când vine vorba de ne-discriminare, femeile primesc cu o treime mai puţin decât media anuală a salariului primit de bărbaţi.
Hărţuirea este o altă problemă. În Marea Britanie, şapte din zece femei s-au confruntat cu comentarii cu tentă sexuală în public.
Dar mai există şi femeile refugiate, care aşteaptă în tabere devenite un tărâm al nimănui.
„Cum mă simt în această situaţie? E foarte greu. Stau aşa de 17 zile, nu mi-am schimbat hainele, ce pot să vă spun? Nu e nimic aici. Nici măcar pentru copii - un lucru elementar precum accesul la toaletă... Fetiţa mea, care are cinci ani, a aşteptat să poată merge la toaletă, dar nu a mai ajuns la timp. Ce vreţi să vă spun despre situaţia mea, ce situaţie e asta?”, se plânge o refugiată.
Pentru această femeie şi poate toate sutele de mii ca ea, 8 martie e o dată ca oricare alta în calendar.
Portret Angela Merkel | A doua doamnă de fier a Europei
În această emisiune facem profilul unora dintre cele mai puternice femei din lume și ne uităm la poveştile lor fascinante şi la impactul pe care îl au în ţările lor. Cine poate fi mai potrivită pentru o asemenea discuţie decât Angela Merkel, cancelarul Germaniei? Este un portret care pare să fie rescris, acum, în lumina crizei refugiaţilor. Angela Merkel pare să fi pariat totul pentru a deveni „Mutti Merkel” pentru cei care vin din ţări precum Siria şi cer o nouă viaţă în Europa.
Mutti Merkel, mama germanilor aşa cum e numită de presa germană. E mai nou, mama refugiaţilor. Aflată la al treilea mandat de cancelar al Germaniei, Angela Merkel este una dintre cele mai puternice femei din lume. O spun revistele Forbes şi Time. O recunosc şi o serie de politicieni. Acum, însă, în Europa, Angela Merkel este personajul politic deopotrivă cel mai hulit şi cel mai lăudat. De la ea se aşteaptă rezolvarea celei mai mari crize cu care se confruntă continentul în ultimii ani: criza refugiaţilor.
„Pentru mine, e de la sine înţeles ca atunci când ai o problemă să spui: o rezolvăm”, spune Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Au trecut luni de zile de la această declaraţie simbolică. Şi, treptat, politica „o rezolvăm” a fost înlocuită de îndoială, frică şi frustrare. Iar ele au afectat serios imaginea cancelarului german. Poziţia Germaniei în criza refugiaţilor a cunoscut o serie de nuanţări. În paralel, nici Uniunea Europeană nu a găsit rezolvarea la această problemă. Aşa că Uniunea a încercat să cârpească problema, fie cu fonduri, fie cu garduri, fie cu controale mai stricte la frontiere.
„Exact de acest lucru mi-este teamă: când unul îşi defineşte graniţele şi are de suferit altul. Asta nu este Europa mea”, a declarat Angela Merkel.
Dezamăgită şi frustrată de Europa pe care o vede, Angela Merkel e acum singură la masa negocierilor internaţionale pe acest subiect. Şi acasă pierde constant din prietenii politici, iar analiştii se întrec în a prezice începutul sfârşitului pentru una dintre cele mai spectaculoase cariere politice din lume. Privim în urmă, pentru a vedea cine este „Doamna de fier” a Europei. Aceasta este povestea celei mai puternice femei din lume.
Este îngrozită de câini şi se mândreşte cu supa ei de cartofi şi cu o reţetă proprie de prăjitură cu prune. Nu gustă glumele vulgare, nici atunci când vin din gura unui lider mondial. Ironizată pentru timiditatea ei, triunghiul pe care îl formează cu mâinile este nelipsit din toate pozele. Dar să o luăm de la început.
Angela Dorothea Kasner s-a născut în 1954, în Germania de Vest, fiica pastorului luteran Horst Kasner. Când Angela avea doar câteva luni, familia Kasner s-a mutat în Germania de Est, unde pastorul primise o parohie.
Elevă-model, a învăţat să vorbească fluent rusa şi s-a arătat foarte pasionată de matematică. Una dintre controversele legate de Angela Merkel se referă la această perioadă şi la statutul ei de membru în mişcarea de tineret a partidului socialist, deşi la acea vreme, aproape toată lumea era, într-un fel sau altul, parte din aparatul comunist. De altfel, aşa se întâmpla pe-atunci în toate ţările de după Cortina de Fier.
„Am fost cu drag în organizaţia socialistă de tineret. Am făcut lucruri, împreună cu oameni tineri, în cadrul unor seminarii, în grupe, lucruri care aveau puţin de-a face cu sistemul şi cu ideologia”, povestește Angela Merkel.
Toate datele sugerează că Merkel a devenit secretar pentru agitaţie şi propagandă în cadrul acestei mişcări. Ea, însă, îşi aminteşte diferit lucrurile. Ştie că a fost secretar pentru cultură.
În 1973, a început să studieze fizica la Universitatea din Leipzig. Patru ani mai târziu, Angela Dorothea Kasner se căsătorea cu Ulrich Merkel. Căsnicia ei avea să se destrame în 1982. Angela şi-a strâns, într-o bună zi, lucrurile şi a plecat, a povestit ulterior fostul soţ, care spune că despărţirea a fost neaşteptată. „Ea a luat maşina de spălat, eu am păstrat mobila”, a povestit mai apoi Ulrich Merkel.
De partea cealaltă, Angela Merkel a făcut un rezumat rece al acestei căsnicii: „Nu a fost o mare dragoste. Ne-am căsătorit pentru că toţi se căsătoreau”. Totuşi, a decis să păstreze numele de Merkel chiar şi după ce s-a recăsătorit, în 1998, cu profesorul de chimie cuantică Joachim Sauer. Sau domnul Merkel, cum îl ştie acum lumea întreagă.
Vâltoarea anilor '90 a atras-o irevocabil pe Angela Merkel în politică. S-a înscris în Uniunea Creştin Democrată, partidul pe care îl conduce şi azi. A candidat la primele alegeri de după reunificare şi a devenit membru al Bundestagului. Un mandat pe care îl păstrează deja de un sfert de veac. Imediat după alegerile din 1990, a devenit ministru pentru Femei şi Tineret în cabinetul cancelarului Helmut Kohl. El este omul care avea să îi influenţeze decisiv cariera politică. Mulţi spun despre Kohl că este tatăl politic al Angelei Merkel. Fără el, este greu de crezut că ar fi ajuns, în noiembrie 2005, în funcţia de cancelar federal, prima femeie care a ocupat această funcţie în istoria Germaniei.
Trei mandate mai târziu, Angela Merkel îşi rescrie constant fila care îi va fi dedicată de istorie.
„Mi s-a spus de nenumărate ori în ultimele zile că sunt aşteptări foarte deosebite cu privire la discursul pe care îl susţin azi aici”, declara Angela Merkel în Parlamentul britanic.
Angela Merkel pare să fie făcut din proiectul european un proiect personal, pe care îl apără întocmai ca o mamă: „Mutti Merkel”. Dar Uniunea Europeană se clatină pe marginea prăpăstiilor create, pe rând, de recesiune şi de războiul din Ucraina; de criza zonei euro şi de Grecia; de criza refugiaţilor şi de criza Schengen.
Intrigi şi evenimente demne de operele pe care îi place atât de mult să le urmărească.
Portret | Dilma Rousseff, prima femeie preşedinte din istoria Braziliei
Femeile au început să cucerească teren în viaţa politică şi în America Latină, iar în ţări precum Argentina, Chile sau Brazilia au fost alese chiar în fruntea statului. V-o prezentăm în această emisiune pe Dilma Rousseff, prima femeie preşedinte din istoria Braziliei. Foarte puţini ştiu că „Doamna de Fier” a Americii Latine, aşa cum este supranumită, a făcut puşcărie în timpul dictaturii militare şi că are origini bulgare.
Născută în 14 decembrie 1947, Dilma Vana Rouseff a crescut într-o familie din clasa medie în Belo Horizonte, al şaselea oraş ca mărime din Brazilia. Tatăl ei era un avocat imigrat din Bulgaria şi simpatizant al Partidului Comunist, iar mama profesoară. Deşi a vrut să devină balerină, Dilma Rouseff a fost atrasă de viaţa politică încă din adolescenţă. În timpul studiilor, la numai 16 ani s-a alăturat organizaţiilor de tineret de stânga, care luptau împotriva dictaturii militare, instaurate în Brazilia în 1964.
„Colegiul Estadual Central era o efervescenţă. Mă simţeam ca peştele în apă. Acolo am găsit tot ce se putea. Acolo s-a negociat schimbarea Braziliei”, povestește Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei.
Arestată în 1970 pentru subversiune, Dilma Rousseff a fost condamnată la trei ani de închisoare. La intergatorii, a fost torturată 22 de zile, inclusiv cu şocuri electrice, dar nu şi-a turnat tovarăşii din lupta de rezistenţă. În timpul detenţiei a slăbit zece kilograme şi s-a îmbolnăvit de tiroidă.
După ce şi-a finalizat studiile de economie, s-a implicat activ în procesul de democratizare a Braziliei. Atunci a început şi ascensiunea ei în viaţa politică: în 1985 a devenit prima femeie ministru de finanţe din prefectura Porto Alegre, apoi secretar de stat pentru Energie. A fost propulsată spre vârful ierahiei de mentorul şi protectorul ei, preşedintele Lula Da Silva, cu ajutorul căruia, în 2003, a devenit prima femeie ministru al Energiei din istoria Braziliei.
„Erau câteva domenii la care parcă scria pe uşă: Intrarea femeilor interzisă. De ce avem aceste stereotipuri? Fragile şi dulci. Oamenii spun că femeile sunt fragile şi dulci, dar nu suntem aşa. Suntem capabile să luăm decizii, să avem păreri, suntem pozitive”, spune Dilma Rousseff.
Dilma Rousseff, devenită între timp mâna dreaptă a preşedintelui Lula da Silva, a avansat din nou în 2005, în urma unui uriaş scandal de corupţie. A fost desemnată şefa de cabinet a preşedintelui, după demisia predecesorului său, acuzat de folosirea ilegală a unor fonduri publice. Cinci ani mai târziu candida, pentru prima dată, la funcţia supremă în stat.
Avea 63 de ani când a câştigat alegerile prezidenţiale din Brazilia, în octombrie 2010. A fost un moment istoric pentru o ţară a cărei scenă politică a fost dominată de bărbaţi. Analiştii au spus că nu ar fi reuşit să devină preşedinte fără sprijinul lui Lula Da Silva, care se bucura atunci de o extraordinară popularitate, mai bine 85 la sută dintre brazilieni.
Supranumită „Doamna de Fier” a Americii Latine şi renumită pentru lipsa manierelor, Dilma Rousseff s-a impus pe scena politică prin temperatmentul său impulsiv. Este celebră pentru felul în care îşi apostrofează public miniştrii.
În octombrie 2011, Doamna Rousseff a vizitat Bulgaria, ţara natală a tatălui său, unde a fost primită cu mare entuziasm de localnici şi unde a fost decorată de preşedintele de atunci, Ghiorghi Pîrvanov.
În ciuda reformei sistemului social, care a scos din sărăcie milioane de brazilieni, prin programe precum „Electricitate pentru toţi”, Dilma Russeff nu a reuşit să aducă însă mult promisa prosperitate în economia ţării şi nu a fost scutită nici de scandaluri. Împotriva sa a fost declaşată în decembrie 2015 procedura de „suspendare” din funcţia de şef al statului, din cauza unor bănuieli de corupţie. Este acuzată că, în timpul campaniei electorale din 2014, când a obţinut un al doilea mandat de preşedinte, a încălcat legea referitoare la bugetul candidaţilor. Procedura este în plină desfăşurare. În plus, mentorul său, fostul preşedinte Lula Da Silva, a fost reţinut pentru acuzaţii de corupţie.
„Doresc să-mi exprim profunda dezaprobare pentru că fostul preşedinte Lula da Silva, care s-a prezentat de bună voie de mai multe ori la audieri pentru a face clarificări în faţa autorităţilor competente, a fost plasat acum, fără să fie necesar, în custodia poliţiei, pentru o altă rundă de audieri”, declara Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei.
Problemele cu justiţia vin într-un moment în care Brazilia se zbate în cea mai mare recesiune economică de după 1990. Cel mai probabil, spun analiştii, optimismul debordant, de care Dilma Rousseff dădea dovadă în ultimii ani, va dispărea fără urmă.
„Am avut şansa de a continua un proces de creştere a Braziliei, de includere, de îmbunăţire a vieţii brazilienilor. Eu am această şansă”, a mai adăugat Dilma Rousseff.
Portret | Christine Lagarde, șefa FMI
Conduce finanţele lumii şi negociază, dur şi ferm, acorduri vitale pentru redresarea economiilor din numeroase ţări. Vorbim despre prima femeie director general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde. De mai multe ori ministru în guvernul Franţei, a fost aleasă în fruntea FMI în iulie 2011, iar acum este la al doilea mandat.
Christine Madeleine Odette Lagarde s-a născut la 1 ianuarie 1956 la Paris într-o familie de profesori universitari: tată ei preda engleză, iar mama latină, greacă şi franceză. În adolescenţă, Christine Lagarde a fost membră a echipei naţionale de înot sincron a Franţei, iar după bacalaureat, în 1973, a plecat în Statele Unite cu o bursă de un an, Un an în care a lucrat ca intern pentru Congresul american. Este licenţiată a Universităţii Paris Nanterre, unde a obţinut un master în engleză şi unul în drept. Are şi un master în ştiinţe politice. Şefa FMI crede că a fost formată ca om şi profesional mai cu seamă de femeile din familia ei.
„M-au crescut nişte femei extraordinare: bunica şi mama mea. Tata a murit când aveam 16 ani, iar mama a trebuie să susţină o familie numeroasă dintr-un singur venit, cu dorinţa ca noi să fim bine crescuţi, înconjuraţi de multă cultură, civilizaţie şi iubire. Am văzut cum o mamă singură s-a zbătut să crească întreaga familie şi a reuşit să le facă pe toate. Era ca argintul viu, profesoară, mamă, pilot de curse. A fost un model extraordinar pentru mine. A fost prima mea fundaţie, pe care am putut să-mi construiesc încrederea în mine şi să fac lucrurile aşa cum am crezut că este bine”, povestește Christine Lagarde, director general FMI.
Avocat de profesie, Christine Lagarde este şi un politician de marcă al UMP, Uniunea pentru o Mişcare Populară, condusă de Nicolas Sarkozy, şi a deţinut mai multe portofolii în diverse guverne: a fost ministrul Comerţului şi Industriei în perioada 2005-2007, în cabinetul Dominique De Villepin. Apoi, pentru o foarte scurtă perioadă a fost ministru al agriculturii, după care a preluat portofoliul Finanţelor, pe care l-a deţinut până în 2011. Christine Lagarde, prima femeie ministru de finanţe din cadrul G8, grupul celor mai dezvoltate state. Publicaţia Financial Times scria în 2009 că este cel mai bun ministru de finanţe din toată zona Euro.
În vara lui 2011, Christine Lagarde a devenit prima femeie director general al Fondului Monetar Internaţional, după retragerea lui Dominique Strauss-Kahn, implicat într-un scandal sexual. Ea a deschis un nou drum într-o lume dominată de bărbaţi şi de stereotipuri despre „puterea bărbaţilor”. De-a lungul carierei a avut mereu câte un sfat bun pentru femeile ambiţioase, care-şi doreau o carieră de succes.
„Am o încurajare, care mi-a fost oferită, pe vremuri, de tatăl meu american, de familia cu care am stat când aveam 17 ani. De câte ori treceam prin clipe grele, îmi scria sau mă suna şi îmi spunea: Nu lăsa nemernicii să te supere! -. Ştiu că nu este un limbaj foarte politicos sau academic, dar nu vă lăsaţi influenţate de nemernici. Continuaţi-vă munca şi nu renunţaţi! Ridicaţi-vă! Am o terorie că, în general, femeilor li se oferă spaţiu de desăşurare la locul de muncă, atunci când situaţia e dificilă. În momente de criză, femeile sunt chemate să descurce lucrurile, să facă faţă unor probleme dificile şi să se concentreze deplin pentru redresarea situaţiei. Ca lider al unor instituţii precum FMI, firma de avocatură „Baker & McKenzie” sau ministerul de Finanţe din Franţa am învăţat în fiecare zi. Am învăţat că poţi să te educi permanent şi că nu trebuie să fii timid cu privire la părerile tale şi direcţia cea bună”, povestește Christine Lagarde.
Îmbrăcată mereu impecabil, impune rigoare şi respect. Christine Lagarde este vegetariană convinsă şi spune nu a băut niciodată alcool. Şi-a creat o adevărată marcă prin părul ei argintiu, pe care refuză să şi-l vopsească, dar şi printr-o pasiune, poate excesivă, pentru bronz. Vorbeşte engleză impecabil, dar cu un uşor accent francez. Şefa FMI a militat permanent pentru implicarea femeilor în viaţa politică şi socială şi pentru diversitatea de opinii.
„Probabil nu ar fi fost scandalul fraţilor Lehman, dacă aveau şi nişte surori. Face parte din soluţie. Diversitatea, multitudinea opiniilor şi dezbaterile sunt în general factori pozitivi, care conduc la o mai mare stabilitate decât o lume condusă de un singur sex. În general, femeile tind să rişte mai puţin decât bărbaţii. Nu vreau să spun că ar trebui să eliminăm riscurile, doar că ar trebui calibrate, văzut preţul, riscurile fac parte din viaţa noastră. Când vorbim de lideri, tocmai diversitatea rezultată din cooperarea dintre bărbaţi şi femei este de folos”, mai spune Christine Lagarde.
În 2014, revista Forbes a declarat-o pe Christine Lagarde pe locul cinci în topul celor mai puternice femei din lume.
Portret | Cine e prima doamnă a Statelor Unite
Statele Unite nu au avut nicio femeie în cea mai înaltă funcţie în stat. Doamnele care au locuit în Casa Albă au fost soţiile preşedinţilor, nu preşedinţii. Este un aspect care mulţi speră să se schimbe la alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie. Până a afla dacă Statele Unite vor avea, într-adevăr, o fostă primă doamnă ca preşedinte, ne uităm la actuala primă doamnă. Michelle Obama nu este doar soţia preşedintelui american. Ea a devenit un personaj extrem de influent în societatea americană.
În manualele de istorie, în dreptul numelui ei va scrie „întâia primă doamnă de culoare a Statelor Unite”.
Michelle Obama nu este doar soţia preşedintelui SUA: are în spate o carieră strălucită îm avocatură şi a devenit, fără a fi votată de nimeni, una dintre persoanele cu o influenţă politică şi socială reală în Statele Unite, o activistă neobosită pentru egalitatea de gen şi rasială, una dintre cele mai puternice voci împotriva discriminării sexuale. Într-o perioadă în care politica din ţara ei este paralizată de războiul dintre republicani şi democraţi, Michelle Obama a găsit subiecte foarte importante asupra cărora ambele tabere au căzut de acord.
Lupta împotriva obezităţii infantile, un stil de viaţă mai sănătos şi o educaţie mai bună şi pentru toţi. Sunt câteva dintre luptele pe care le poartă zi de zi şi care au făcut din Michelle Obama una dintre cele mai active şi apreciate prime doamne ale ultimilor decenii.
Michelle LaVaughn Robinson s-a născut în 1964, în Chicago, al doilea copil al unei familii modeste. Chiar şi în ziua de azi, se emoţionează până la lacrimi când povesteşte despre eforturile uriaşe pe care le-a făcut familia ei ca să-i ofere şansa unei educaţii de top. A absolvit cu onoruri Universitatea Princeton, după care a studiat dreptul la Harvard.
„Chicago, partea de sud, ştim cu toţii: trebuia să muncim peste program în fiecare noapte ca să ne descurcăm. Toată lumea putea să-şi îndeplinească visul. Hei, copile care asculţi în Michigan, aşa poţi să faci şi tu!”, spune Michelle Obama, prima doamnă a Statelor Unite.
Tocmai pentru că a avut parte de cele mai bune şcoli, acum militează cu fiecare ocazie pentru importanţa educaţiei în eliminarea discriminării de gen.
„Pentru mine, este ceva personal. Când mă gândesc la cele 62 de milioane de fete care nu merg la şcoală, mă gândesc la mine, mă gândesc la fetele mele. Toate aceste fete sunt fetele noastre. Şi mă gândesc cum ar fi arătat viaţa mea dacă nu aş fi muncit din greu la şcoală şi dacă nu aş fi avut ocazia să merg la facultate şi să studiez, mai apoi, Dreptul. Fără toate acestea, nu aş fi fost aici!”, povestește Michelle Obama.
După ce şi-a terminat studiile, s-a întors în oraşul natal şi a început să practice avocatura. Într-o zi, în casa de avocatură în care muncea a apărut un tânăr stagiar, iar Michelle a fost desemnată să-i fie mentor. Numele tânărului era Barack Obama. A invitat-o de mai multe ori în oraş , dar ea a refuzat. Motivul? Ar fi fost o dovadă clară de neprofesionalism. Însă Barack Obama nu ar fi azi preşedintele Statelor Unite dacă nu ar fi fost un om foarte convingător. Aşa că, în cele din urmă, Michelle a cedat şi a acceptat invitaţia lui în oraş.
Cei doi s-au căsătorit în 1992. Erau plini de dragoste şi plini de datorii. Descrierea îi aparţine primei doamne. Michelle Obama a decis să plece de la casa de avocatură şi să devină activistă. A avut foarte multe succese în comunităţile din Chicago. În 1998, a devenit mamă pentru prima oară. Cea de-a doua fiică s-a născut trei ani mai târziu, în 2001. Pe măsură ce ambiţiile şi succesele politice ale soţului ei deveneau tot mai mari şi tot mai numeroase, Michelle Obama şi-a lăsat cariera în plan secund, pe urmă chiar în aşteptare, ca să-l ajute în campaniile electorale şi ca să aibă grijă de fetele lor.
„Soţia mea e minunată. E una dintre cele mai sincere persoane pe care le cunosc. E foarte deschisă, spune ce crede”, spune Barack Obama.
Când Barack i-a spus că vrea să candideze la preşedinţie, a avut mari rezerve, dar, până la urmă, a acceptat.
Şi-a dat seama că instituţia primei doamne este cea mai vizibilă scenă de pe care poate să-şi transmită mesajele. Funcţia de care se temea a devenit, treptat, una pe care o iubeşte şi care a transformat-o într-un model pentru multe fete şi femei din Statele Unite. Michelle Obama s-a dovedit a fi o femeie puternică şi activă, cu fler pentru ce atrage atenţia în era clipurilor virale. Este prima doamnă care încearcă, de şapte ani de zile, să facă America să se mişte. La propriu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
