DOSAR | China vs SUA, confruntarea superputerilor
Statele Unite şi China se bat pentru dominaţie mondială, dar ştiu să fie aliate atunci când li se întâlnesc interesele. În lupta pentru combaterea efectelor încălzirii globale, de exemplu. Nici nu e de mirare, dacă ne gândim că SUA şi China sunt primele două ţări poluante de pe planetă.
Din multe puncte de vedere, economia este şi ea un domeniu de prietenie americano-chineză. Statele Unite sunt principalul partener comercial al Chinei. Iar China este al doilea cel mai mare partener comercial al Statelor Unite, după Canada. Deţine şi cea mai mare parte din datoria externă americană.
Neproliferarea armelor nucleare şi combaterea terorismului sunt alte două zone în care cele două ţări au arătat că pot coopera.
Pe de altă parte, americanii privesc cu nervozitate creşterea constantă a puterii militare chineze.
Dar din toată lista de probleme nerezolvate între americani şi chinezi, cea mai mare o reprezintă atacurile cibernetice. Oficialii americani acuză cu fiecare ocazie atacurile cibernetice sponsorizate de Beijing şi furturile de proprietate intelectuală care rezultă din ele.
De partea cealaltă, chinezii îi acuză şi ei pe americani de acelaşi lucru. Este războiul armelor digitale. În acest moment, cele două ţări negociază un cod de conduită cu privire la atacurile cibernetice militare.
Xi Jinping a profitat de vizita lui la sediul Microsoft pentru a vorbi despre această problemă: „Un spaţiu cibernetic mai sigur, mai stabil şi mai prosper este extrem de important pentru pacea şi dezvoltarea nu doar a unei ţări, ci a întregii lumi. Astfel, studierea guvernanţei online şi a modului în care putem folosi mai bine Internetul a devenit o chestiune de interes pentru toate ţările, care este studiată de toate ţările. Nimeni nu se poate izola de această tendinţă. China militează pentru clădirea unui spaţiu cibernetic mai paşnic, mai sigur, mai deschis şi într-o mai mare cooperare. Credem că ţările ar trebui să formuleze politici publice legate de Internet, care să fie în line cu realităţile naţionale ale fiecărui stat. Acordăm multă greutate rolului important al Internetului în promovarea creşterii economice şi implementăm o politică a Internetului în China care are scopul de a încuraja mai multe industrii să folosească Internetul pentru a atinge un nivel mai ridicat de dezvoltare”.
O altă disensiune pe axa Washington-Beijing se referă la militarizarea chineză din Marea Chinei de Sud.
Şi poate nimic nu a frustrat Statele Unite mai mult în ultima vreme decât folosirea de către Banca Centrală Chineză a unor mecanisme care au condus la devalorizarea bruscă a yuanului. Frustrarea vine atât din cauza efectelor pe care le are asupra cererii de produse americane pe piaţă, cât şi din faptul că oficialii chinezi stimulează exporturile apelând la o pârghie monetară care nu de mult era folosită chiar de SUA.
În ciuda problemelor, fiecare dintre cele două ţări este conştientă că nu este suficient de puternică pentru a sta pe podiumul mondial fără cealaltă. O formă de prietenie cu gust gust dulce-amărui, în meniul cinei lui Xi Jinping cu Barack Obama.
Portret de lider
Xi Jinping, fiu al unui lider comunist chinez, a devenit preşedinte în 2013, într-o perioadă dificilă pentru aparatul comunist chinez, zguduit de scandaluri care au făcut înconjurul lumii. Aceasta este misiunea publică asumată de liderul chinez: să alunge „elementele nocive” din sânul partidului. În mod curios, multe dintre aceste elemente erau rivali politici de-ai lui.
Un portret New York Times al lui Xi Jinping, omul momentului:
Pentru a înţelege trecutul lui Xi Jinping, cea mai importantă sintagmă pe care trebuie să o ştim este "prinţul Xi". Aşa sunt descrişi în SUA fiii şi fiicele liderilor revoluţionari care au venit la putere cu Mao Zedong. Ei sunt cei responsabili de rămânerea la putere a acestui regim. După cum a spus Mao, puterea stă în ţeava puştii. Ceea ce Xi Jinping a ştiut foarte bine a fost că, pentru a fi singurul centru de putere în China şi în partid, el trebuia să preia imediat controlul armatei. Una dintre principalele modalităţi prin care preşedintele Xi Jinping a venit la putere când şi-a asumat noile roluri de lider al partidului şi al armatei a fost să lanseze o uriaşă campanie anti-corupţie, care a vizat fiecare colţ al partidului şi al statului chinez, dar şi armata.
Am vorbit despre el cu mulţi oameni de rând. În mare, există foarte mult admiraţie. A implementat politici care îi scutesc pe oameni de anumite cheltuieli, a diminuat corupţia. Mă refer la lucruri de bază, cum ar fi şcoli şi spitale. A îndepărtat sau a încercat să îndepărteze multă corupţie din sistem, fenomen care chiar ameninţa bunăstarea şi stitlul de viaţă al oamenilor. Spre exemplu: este clădirea în care locuieşti făcută din beton adevărat sau s-a ajuns, la un moment dat, la o înţelegere prin care cineva a făcut mulţi bani, dar clădirea ta este un pericol public?
Un alt fel în care putem privi această campanie este sub forma unei epurări politice efectuate de Xi pentru a strânge putere personală şi pentru a se asigura că îndepărtează centri rivali de putere din interiorul partidului. Dacă ne uităm cu atenţie la principalii tigri, după cum îi numeşte partidul, îndepărtaţi de Xi Jinping, vedem că sunt cu toţii rivalii lui politici.
Cred că, atunci când vine vorba despre reducerea la tăcere a disidenţilor în China, Xi Jinping a fost, de fapt, mai îndrăzneţ, mai agresiv şi mai expansiv decât s-ar fi aşteptat mulţi. Cred că Xi Jinping şi colegii lor au fost, în mare măsură, mânaţi nu de teama că partidul este în pericol iminent de colaps, ci de teama că un eventual pluralism politic va schimba societatea chineză. Propagarea valorilor liberale într-o societate autoritară coagulează forţe care ar putea să reprezinte, în cele din urmă, o ameninţare la adresa sistemului cu partid unic.
Relaţia Chinei cu Statele Unite este mult mai fragilă, mai tensionată, mult mai sfidătoare dinspre partea chineză decât a fost în trecut. Asta pentru că avem de-a face cu o Chină mai bogată, cu o armată mai puternică şi cate aspiră să fie liderul suprem pe scena mondială. Până şi Henry Kissinger a spus recent că suntem într-un punct în care cele două pueri ori pot ajunge la un fel de cooperare, ori ne putem întoarce în momentul dinainte de Primul Război Mondial, când nimeni nu voia război, dar nimeni nu ştia cum să îl prevină.
Ascensiunea unei economii
China şi-a dorit mereu să fie între primele economii ale lumii. La sfârşitul secolului al XIX-lea, chiar deţinea supremaţia, cu 28,7% din întreaga economie mondială, urmată de India cu 16 % şi Franţa cu 5, 4 %.
Actualul boom economic al Chinei a început în 1978 şi are la bază un paradox: un amestec straniu de socialism şi capitalism. Un fel de socialism bazat pe proprietate privată şi economie liberă. Până în 2011, ritmul anual de creştere a fost în medie de 9%. Situaţia s-a schimbat din 2012, când economia Chinei a încetinit după prăbuşirea pieţei imobiliare şi scăderea exporturilor. Una dintre consecinţe, spunea Nouriel Roubini, e aceea că momentul în care China va depăşi Statele Unite se amână cu 20 de ani.
Încetinirea actuală depăşeşte estimările iniţiale, iar investitorii se tem că autorităţile din Beijing pot măslui cifrele oficiale.
O problemă majoră a fost devalorizarea fără precedent a monedei naţionale. A provocat un adevărat seism la bursele din Asia, în scădere cu până la 8 procente. Au fost efecte şi pe bursele din Europa şi SUA. Analiştii spun că Statele Unite vor profita de vizita preşedintelui chinez şi vor face presiuni astfel încât Beijingul să nu mai folosească „remedii rapide” pentru a-şi regla economia, aşa cum a fost devalorizarea yuanului
Cea mai mare industrie manufacturieră şi cel mai mare exportator de bunuri din lume, China are prognozată anul acesta o creştere de 7%,cea mai mică din ultimii 25 de ani, şi refuză să vorbească despre recesiune. Admite doar o încetinire a creşterii.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
