Doi tineri proaspăt căsătoriți s-au îmbătat în luna de miere și au cumpărat hotelul în care erau cazați

Data actualizării: Data publicării:
cuplu

Doi tineri din Marea Britanie ar putea regreta o decizie pe care au luat-o după ce au băut prea multe pahare de rom, pe o plajă din Sri Lanka. Gina Lyons, în vârstă de 33 de ani, și soțul ei, Mark Lee, de 35 de ani, cu cumpărat hotelul în care erau cazați, scrie Mirror.

Cei doi s-au căsătorit în iunie 2017 și au plecat, în 2018, trei săptămâni într-o lună de miere în Sri Lanka. Gina și Mark s-au cazat la un hotel rustic situat pe plajă și s-au împrietenit cu gazdele lor.

În prima lor seară în Sri Lanka, cuplul și câțiva angajați ai hotelului au sărbătorit pe plajă și au consumat câteva sticle de rom. Atunci când unul dintre barmani le-a spus că împrumutul pentru hotel fusese aproape plătit, cei doi, care băuseră deja 12 pahare de rom fiecare, s-au gândit că ar fi o idee bună să preia ei restul împrumutului și să îl plătească, lucru care i-ar fi costat 30.000 de lire sterline pe o durată de 3 ani, iar suma s-ar fi împărțit în 10.000 de lire pe an.

„Hotelul ni s-a părut foarte ieftin și nu prea bine amenajar, dar era chiar pe plajă și avea un aspect rustic care ne-a plăcut. Când beam rom pe plajă, am aflat că mai erau de plătit doar trei ani din împrumut și că ar fi costat 10.000 de lire pe an, timp de trei ani, pentru a-l cumpăra cu totul. Ni s-a părut o idee genială, pentru că eram foarte beți”, povestește femeia.

La aproape un an de când au bătut palma cu proprietarul, cei doi au renovat hotelul și au pornit propria lor afacere, redenumindu-l „Lucky Beach Tangalle”.

Cei doi povestesc că a doua zi, când s-au întâlnit cu proprietarii pentru a discuta preluarea împrumutului, au continuat să bea rom, așa că nu erau pe deplin conștienți când au luat decizia finală.

„Doi prieteni au venit cu noi să ne fie translatori, pentru că proprietarii nu vorbeau engleza. Am căzut de acord să plătim atunci 15.000 de lire și restul până în martie 2019. Pentru că nu înțelegeam mare lucru din conversație, eu și Mark ne-am așezat la bar și am continuat să bem rom până când ne-am amețit iar”, povestește femeia.

Pe lângă cele 30.000 de lire sterline, ei au mai achitat 7.000 de lire pentru taxe și obținerea unor autorizații de funcționare, precum și alte 6.000 de lire pentru a redecora hotelul.

Trei luni mai târziu, cei doi au aflat că vor avea un copil, lucru care, spun ei, le-a dat un pic planurile peste cap.

„M-am simțit ca o mamă rea, pentru că irosisem toți banii ăstia pe o afacere care ar fi putut să fie un eșec. Chiar și familia și prietenii noștri au spus că suntem idioți. Deja aveam datorii pentru nuntă, locuiam într-un apartament mic și mai urma să avem și un copil. Însă cum răul era deja făcut, am decis să ne asumăm responsabilitățile și să facem tot ce ne stă în putere pentru ca lucrurile să meargă bine”, adaugă Gina Lyons.

La finalul lunii iulie 2018, cei doi au redeschis micuțul hotel, care are șapte dormitoare și funcționează în regim Bed&Breakfast, fiind o opțiune pentru turiștii care vor să călătorească ieftin.

Cuplul spune însă că a învățat ca pe viitor să ia astfel de decizii importante fără să fie sub influența alcoolului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri